Unde sunt performanțele mele

Prea mulți oameni inteligenți își strigă furios frustrările legate performanțele dezastruoase ale angajaților proprii, prestațiile sub orice critică ale unor furnizori aparent serioși sau nerealizările epice ale unor echipe care în mod obișnuit câștigau nu numai majoritatea luptelor, dar chiar războiul.

Când îi întrebi ce i-a scos de pe șine îți spun că se așteptau la altceva. Dacă intri în detalii să vezi cum au acționat ca să evite dezastrul extrem de previzibil pentru un ochi format, realizezi că nu au făcut nimic. Fie pentru că nu au știut cum evoluează situația, fie pentru că au evaluat  greșit rezultatele de parcurs, fie pentru că au deschis ochii mult prea târziu.

Așteptările realiste, adică alea cu care ajungi la liman, nu sunt dorințe deșănțate, nici vise colorate. Dacă vreau cu adevărat să-mi ating obiectivul nu stau lungit la soare până îmi rezolvă un binevoitor cazul, fără să mă întreb măcar cum evoluează proiectul.

Ca să am rezultate, dau contemplarea de-o parte. Apoi mă întreb cum pregătesc terenul, cât timp și efort pot să investesc, unde am nevoie de un pic de șansă. Aloc resurse, stabilesc etape intermediare de evaluare a progresului și responsabili capabili pentru fiecare acțiune în parte. Pe scurt îmi fac un plan și transpir să-l pun în practică.

Uneori îmi iese perfect, alteori obțin câte ceva și ratez câte ceva, arareori iese cu adevărat prost și atunci știu exact ce m-a împiedicat la mers. Dacă rămân chestiuni pe care-mi propun să le biruiesc totuși, planific din nou și-o iau de la capăt cu alte acțiuni mai potrivite.

În plus nu mă apuc să dau vina pe soacră-mea ori pe karma nașpa dacă din neatenția mea sau din lipsa unei abordări inteligente un angajat zice ca mine dar face ca el, sau un furnizor îmi cere de 3 ori mai mulți bani decât speram eu deși nu aveam niciun argument rațional.

Nici nu aflu întâmplător din mica bârfă de bucătărie că o inițiativă importantă din curtea mea trage să moară după ce a trecut 90% din timpul alocat și s-au cheltuit toți banii, iar membri echipei implicate mai au puțin și se ucid între ei.

E adevărat că este extrem de tentat să asculți corul măricel al celor care propovăduiesc tâmp că poți să realizezi orice, numai să vrei. Apoi să aștepți să-ți cadă din cer performanțele dorite doar pentru că tu meriți. Numai că nu funcționează niciodată așa.

Mult mai înțelept pare să lași deoparte poveștile cu zâne, melancolia mioritică ori plânsul de mila proprie de tip –  sunt înconjurat numai de tâmpiți, nimeni nu are inițiativă sau dacă nu pun mâna personal nu se mișcă nimic.

În schimb poți să planifici inteligent, să-ți sufleci mâinile, să duci treaba până la capăt. Să delegi ce are rost, să lași oamenii să-și facă singuri treaba, să comunici transparent, să stabilești obiective intermediare a căror realizare să o urmărești. În felul ăsta vei ști unde sunt performanțele tale, vei avea mult mai multe realizări și mult mai puține frustrări. Succes!