Suntem la un eveniment cu ștaif. Oameni îmbrăcați de business, profesioniști, politicieni, vedetuțe, influenceri stau de vorbă în timp ce așteaptă să se taie o panglică. Pupincuristul șef se agită ca sifonul pentru că e momentul ideal să pară ocupat, eficient, indispensabil sau pretutindenar.

Din senin apar niște personaje îmbrăcate în costume de epocă. Pupincuristul intră-n panică. Nu-i place ce vede, se lamentează cu voce joasă, înjură în barbă prost gustul colegului organizator, invocă mânia zeilor păgâni. Se repede să scape de intruși dar se oprește brusc, curentat. Realizează că nu știe ce vrea marele boss.

Face stânga împrejur și se duce să ia lumină de la stăpânire. Află că apariția costumaților, care nu rimează deloc cu restul întâmplării, este moftul jupânului. Atitudinea i se schimbă radical. Deși e evident că a rămas la părerea inițială despre mascați dă drumul la periuță cu viteză mare – vai ce frumos arătați, ce treabă bună faceți, minunat, zău o să vă chemăm și cu altă ocazie, superb, bravo!

Mă cuprinde uimirea, din nou, că șeful afacerii, omul care a ridicat din nimic acest business de multe milioane de euroi pe an, își ține pupincuristul la loc de cinste, undeva sus pe scara ierarhică, dându-i voce în luarea deciziilor critice pentru viitorul șandramalei, deși el (pupincuristul) nu produce nimic valoros dar strică mai tot ce-i cade-n mână. Și face asta de cel puțin un an…

Cum naiba poți să cazi în capcana unui impostor a cărui singură calitate este să exclame pe tonuri înalte ba chiar isterice platitudini gen – epic, genial, perfecțiune, ești idolul meu, îmi curge prin vene viziunea ta, etc?

Poate din cauza egoului exacerbat care-ți cere să ai mereu dreptate, să deții răspunsul perfect la orice întrebare, să câștigi toate competițiile, reale ori imaginare. Sau doar pentru că îți place să fii considerat dumnezeu pe pământ.

Iar dacă tot le știi pe toate, ți se pare că cine nu-i de acord cu tine e dus cu pluta și-ți pierde timpul prețios debitând erezii, iar cel ce stă cuminte în banca lui și te privește cu  tâmpă adulație indiferent în ce prăpastie arunci compania este empatic, inteligent, util, performant, capabil.

Cât de des întâlnit să fie fenomenul pupincuristului în companiile antreprenoriale românești și cât de scump să coste el?

Greu de estimat un cost. Mai ales că, deși purceaua e moartă în majoritatea cotețelor, conducătorii de oști organizaționale strigă sus și tare că-și doresc oameni agili, cu idei proprii, care nu se tem să-și exprime opiniile, știu cum să pună în mișcare sisteme ruginite și au destul sânge-n instalație să nu se lase întorși din drumul lor glorios spre succese nesperate de primul satrap lipsit de simțul realității, dar ierarhic superior, care ridică tonul la ei.

Asta pe vorbe. Pe fapte, eroii mai devreme pomeniți apreciază subalternul servil pentru că e mereu de acord cu ei, nu le solicită intelectul nici un pic, îi încurajează chiar în timp ce aiurează, îi pupă-n fund necondiționat, le oferă drogul zilnic care-i ajută să confunde slugărnicia cu performanța, ceaiul de tei cu palinca și agitația prostească cu rezultatele de business.

De ce nu-ți recomand să alegi poteca favoritismului?

Pariul pe favoritism e necâștigător pentru toți cei implicați. Îi dezgustă până și pe spectatorii neutri. Restul echipei își pierde moralul, productivitatea. Nivelul de implicare tinde spre zero.

Se ivește o cultură a delăsării. Creativitatea, inițiativa și responsabilitatea dispar pentru că oamenii înțeleg că performanța este considerabil mai prost răsplătită decât prefăcătoria. Superficialitatea, haosul și conflictul la baionetă iau locul rațiunii. Se pierde complet determinarea de a duce treaba la bun sfârșit.

În puțin timp vei fi înconjurat doar de impotenți. Vocali, dispuși să te venereze dar ineficienți. E posibil să te simți bine o vreme, fără provocări reale, fără analize de risc, fără să fii contrazis. Dar businessul va merge din ce în ce mai prost pentru că n-ai cum să-l cari singur în spate.

Ca să nu-ți complici viața cu pupincuriști e bine să-ți păstrezi obiectivitatea, bunul simț, rațiunea. Să accepți realitatea așa cum este, nu cum ți-ai dorit să fie. Să definești corect performanța și să te asiguri că judeci cu aceeași măsură rezultatele și comportamentele tuturor angajaților tăi.

Dacă ți-ai propus să fii cel mai tare din parcare, să rămâi în memoria oamenilor ca un specialist excepțional sau să ajungi starul absolut al industriei din care faci parte, concediază-ți urgent pupincuriștii pentru că ei te trag spre mediocritate, anonimat, platitudine. Iar în loc să dormi ca un prunc pe laurii bătăliilor demult câștigate, reinventează-te inteligent!

The following two tabs change content below.

Călin Cavaleru

Autor, speaker, consultant. Lucrează din 1991 pentru businessuri private. Simplifică viața antreprenorilor și a executivilor de top din corporații folosind tehnici de gândire rațională. Își ghidează clienții spre cele mai simple, profitabile și durabile soluții.

Ultimele articole postate de către Călin Cavaleru (vezi toate)