Poți să străbați fără să-ți dai seama, cu viteza luminii, drumul de la excelență la mediocritate. Nu mai contează că în sens invers, de la mediocritate la excelență ai ajuns în câțiva ani, consumând resurse importante atât materiale cât și de inovație, creativitate, sudoare.

Cel mai stupid mod de a-ți accelera călătoria spre scufundarea în uitare este ca tu, șeful suprem, să te lași cuprins de sindromul Dumnezeu. Să te simți mereu înalt de 7 metri, inteligent cât toată lumea la un loc, stăpânul adevărului absolut, infailibilul care nu greșește niciodată, miezul din dodoașcă.

Prea plin de propria perfecțiune îți elimini încet, încet angajații cu personalitate ce-ți atrag atenția când o iei pe arătură sau îți asumi riscuri absurde fără să fie cazul. Refuzi să iei în calcul faptele când ele nu-ți cântă-n strună, iei decizii bazate pe fantasme, frici, frustrări, speranțe deșarte. Căci nu suporți să n-ai dreptate mereu.

Devii obositor, predictibil, enervant, bădăran, agresor. Strici cheful, motivarea și inițiativa colaboratorilor tăi ori de câte ori deschizi gura. Induci frică, scârbă, lehamite. Încurajezi performanța submediocră, delațiunea, delăsarea, cultura de tip lasă că merge și așa.

Cuprins de sindromul lui Dumnezeu începi să folosești scurtături dubioase. Faci rabat la calitatea producției, tolerezi servicii discutabile, comunici doar prostii ambalate strălucitor, îți evidențiezi slăbiciunile în fața partenerilor, furnizorilor și competitorilor pentru că  nu mai știi când să taci. Nici vorbă de excelență!

Nu te mai pregătești deloc înainte de a evolua în public, la evenimentele importante, deoarece ești convins că te descurci doar din talent. Ajungi târziu la întâlniri. Îți întrerupi degeaba interlocutorii, nu ai răbdare să asculți, te cuprinde isteria din senin. Te zgârcești la nimicuri în timp ce arunci bani pe fereastră cu nonșalanță pentru servicii lipsite de valoare.

Te izolezi în lumea propriilor limitări, frici și coșmaruri. Nu evoluezi, nu inovezi, nu înveți din greșelile pe care le faci cu duiumul. Te desprinzi de realitate, te cufunzi în mediocritate. Îți strici relațiile cu cei care te-ar putea ajuta, îndruma, sprijini la greu.

Singurul fel de mâncare pe care mai știi să-l servești în spelunca ta tot mai dubioasă, puținilor nevoiași ce-ți mai intră să mănânce, este tocănița de platitudini. Și totuși te crezi un chef cu 3 stele Michelin…

Vestea proastă pentru afacerea ta este că mediocritatea dăunează grav sănătății. În plus, la fel ca fumatul, cu timpul, ucide. Oamenii tăi de la customer service care lasă-n urmă clienți nesatisfăcuți sau prospecți nedumeriți îți faultează grav atât veniturile cât și reputația.

Marketingul neinspirat, plin de mesaje scrise într-un limbaj de lemn, ofertele stupide, imaginile  și filmele despre nimic cu care-ți agresezi publicul sapă constant la temelia credibilității. Încrederea fanilor tăi se erodează rapid în timp ce achiziția de consumatori noi e tot mai greoaie, costisitoare, ineficientă. Imaginea de prăvălie cu ștaif se duce de râpă. În locul ei se vede disperare, insecuritate, improvizație ieftină, de proastă calitate.

Desigur că-ți găsești ușor scuze. Piața nu vrea să plătească servicii de calitate, sistemul funcționează prost, competitorii ‘e porci’, ești înconjurat de incompetenți, trădători și atârnători. Toată lumea se mișcă-n reluare, nimănui nu-i pasă, niciodată nu ai la îndemână ce-ți trebuie, universul complotează împotriva ta.

Bune și scuzele, doar că ele, oricât ar fi de multe și frumos împachetate sunt nu aduc rezultate. Nu contează deloc în economia jocului. Pentru că nu te iau de ciuf să te scoată din mocirlă. E treaba ta și numai a ta dacă alegi sa stai scufundat în mediocritate sau vrei să te ridici mult deasupra ei acționând în consecință.

Ca să ieși din belea nu-i suficient s-o dai în tactici de avarie. Telefoanele disperate către toți nevinovații din lista de clienți existenți, ofertele agresive, mai multe mesaje insipide pe și mai multe canale de distribuție, racolarea clienților cu japca, trecerea pe forță de producție ieftină dar necalificată nu vor da rezultate. Nici măcar pe termen scurt.

Ar trebui să te întorci la strategie. Să definești exact nivelul de excelență spre care țintești și calea spre a-l atinge. Să vizualizezi cât de multă atenție merită cel care te plătește, să planifici cum să i-o oferi. Să-ți desenezi strategia de comunicare. S-o transpui în planuri editoriale. Să-ți pregătești aparițiile publice. Să rezolvi nevoile clienților în loc să le scoți ochii cu megalomania ta. Să te ții de treabă serioasă, să dai deoparte scurtăturile nefericite. Pe scurt, să-ți pese!

Crezi că poți?

The following two tabs change content below.

Călin Cavaleru

Autor, speaker, consultant specializat în tehnici de gândire rațională. Își ajută clienții să găsească cele mai simple, profitabile și durabile soluții de business.

Ultimele articole postate de către Călin Cavaleru (vezi toate)