Felul în care tu, conducătorul companiei, te uiți la viitor, stabilești priorități, menții cursul în vremuri grele și-ți explici deciziile majore contează enorm pentru oamenii tăi. Când nu ai obiective măcar un pic mai deștepte decât o simplă cifră de venit riști să te confrunți cu derapaje majore de performanță, comportament și atitudine.

Cu toate astea vezi peste tot șefi de companie extrem de agitați, care-și doresc aplicată, încă de ieri, ideea ce le-a venit azi, în căutare de scurtături miraculoase pentru fiecare viraj. Ei ajung să stabilească ținte absurde pe care le lasă de izbeliște când se plictisesc să le urmărească, creând astfel confuzie în loc motivare.

Antreprenorului îi trebuie de felul lui, mereu mai mult. Se străduiește să scoată tot ce se poate de la echipa și-l covârșește frustrarea când simte că ceilalți nu țin ritmul pe care-l impune. Îi vine mai simplu să dea vina pe angajați și să facă circul de rigoare decât să se uite-n grădina proprie și să umble la sistemul de încurajare al performanței.

Se întreabă de ce a rămas încă neatinsă sarcina importantă pe care a trasat-o acum 6 săptămâni. Concluzionează că e vorba despre lipsă de orizont și de dezinteresul coechipierilor, nu de neclaritatea temei, ne alocarea ei sau de semnalul de start confuz.­

Când ai obiective bine gândite, comunicate din timp, transparente, rezultatele companiei sunt mai bune pentru că încurajezi implicarea, asumarea  responsabilităților, dorința de a rezolva înainte de termenele limită.

Dacă stabilești ținte fără să-ți bați capul prea tare, doar pentru că ai auzit tu pe undeva că așa se poartă, mai bine o lași baltă pentru că poți ajunge cu ușurință într-o situație delicată. Iată două exemple rupte din realitate…

Să facem 10 milioane pe an

Dacă te mulțumești să stabilești doar ținte de venit vei avea șanse mici de reușită pentru că:

  • Toate zonele afacerii pe care nu ai stabilit obiective vor fi lăsate de izbeliște. Exemple frecvent întâlnite sunt satisfacția clientului sau calitatea colaborării cu colegii
  • Apar comportamente aberante, lipsa de etică din dorința de a face targetul
  • Angajații își vor asuma riscuri lipsite de sens pentru sănătatea businessului pe termen mediu și vor ignora oportunitățile care nu livrează rezultate imediate
  • Cultura organizației va avea de suferit pentru că vor fi scurtcircuitate valorile care ne ”distrag” de la bani
  • Motivarea intrinsecă va fi extrem de redusă deoarece singurul scop este obținerea cifrei planificate

Să forțăm acceptarea unor ținte nerealiste

Alt obicei frecvent întâlnit, care subminează performanța, este stabilirea unor obiective imposibil de atins, cu gândul că astfel angajații vor presta excepțional, spre limita posibilului. Doar că socoteala asta de acasă generează în târg:

  • Neîncredere în capacitatea managementului de a pricepe cum funcționează businessul
  • Scăderea performanței și a interesului de a face treabă bună datorate dezamăgirii repetate
  • Comportamente disperate fie pentru a face imposibilul posibil, fie pentru a trece neobservați după confirmarea eșecului
  • Resentimente față de echipa de conducere

Totuși oamenii și companiile de succes își presară drumul cu obiective care încurajează performanțele, comportamentele și atitudinile dorite. Apoi fac planuri de acțiune și urmăresc periodic progresul realizat.

Înainte să anunți țintele pe care le vrei atinse în perioada imediat următoare este sănătos să te gândești dacă

  • Sunt suficient de clare pentru cei care urmează să le pună-n practică, adică îi ajută să priceapă care le e scopul sau în ce fel contează ceea ce fac
  • Cresc șansele ca oamenii să-și asume responsabilitatea, să ia deciziile necesare în limita lor de mandat, să se descurce cu minimul de supervizare sau control
  • Încurajează rezolvarea la timp a sarcinilor pentru că angajații înțeleg exact ce consecințe au acțiunile lor
  • Susțin colaborarea și transmiterea transparentă a informațiilor necesare

Când răspunsul e da la toate întrebările listate mai sus înseamnă că ai niște obiective care te vor ajuta să obții rezultatele dorite și poți să treci la treabă.

Nu lucra totuși fără ținte vizibile pentru că viața angajaților devine lejeră, amuzantă, relaxantă. Într-o lume în care nimeni nu le reproșează nimic, unde pot oricând s-o ia de la capăt fără să suporte nicio consecință negativă, performanța are șanse infime să crească.

Evită să utilizezi obiective la care nu te-ai gândit suficient pentru că produc efecte secundare care dinamitează performanța în loc s-o încurajeze.

Analizează atent ce vrei să ceri oamenilor cu care lucrezi înainte să deschizi gura. Exprimă ce-ți dorești cât mai simplu, ușor de înțeles.

Nu uita să urmărești progresul, să dai feedback cât mai des și să recunoști meritele celor care-ți depășesc așteptările.

Treaba conducătorilor de organizații nu se termină odată cu stabilirea obiectivelor pentru toată lumea, dar ar trebui să înceapă de aici, pentru că șansele să nimerești o țintă care nu există sunt ridicol de mici.