Îmi place la Timișoara pentru oamenii care oferă servicii sunt altfel, nu reușesc să-i înțeleg aproape deloc, dar chestiunile care m-ar enerva altundeva, le-aș considera promisiuni încălcate, nepăsare, poate chiar agresiune, aici mă amuză.

Diferențele de cultură, felul în care cei pe care-i întâlnești vor să-ți facă bine, mai degrabă cu forța, excesul lor de bunăvoință, m-au făcut adesea personajul unor povești pe care astăzi le rememorez cu duioșie:

August 2003

Am ajuns la Timișoara după 6 ore de condus, fără pauză, printr-o căldură toridă. Suntem 12 oameni, extrem de înfometați. Intrăm în primul restaurant mai fițos care ne iese-n cale.

Este chiar ora prânzului după mintea noastră (13:30), dar nu-i nimeni înăuntru. Fie au terminat deja, fie nu au apărut încă. Ne intimidează puțin cele 60 de mese goale dar foamea e mai puternică și ne convinge să rămânem.

Cerem ciorbă. E prea cald pentru ciorbă ne zice ospătăriță. Mulțumim frumos pentru informația inestimabilă – și noi tot de afară venim. Insistăm totuși cu ciorba. Întrebăm ce ciorbe au din cele 24 listate în meniu. De porc sau de pui ni se răspunde rece. Cerem în cor, de porc.

Vreți și pâine ne întreabă ospătărița? Da vrem, plus smântână și ardei iute. Așteptăm vreo jumătate de oră. Ne întrebăm deja dacă nu s-a întâmplat vreun accident. Apare în sfârșit un tinerel. Aduce 4 felii translucide de pâine într-un coș. Ce-i asta întreabă un coleg?

Ați cerut pâine, nu-i așa întreabă înțepat ajutorul de ospătar gata să-și ia coșul înapoi. V-am adus să vă săturați! Cam subțire, remarcă colegul nostru, încercând să transmită că s-ar fi așteptat la mai multă pâine. N-am ce să fac zice ospătarul junior, așa le taie la bucătărie…

În timp ce eram muți de uimire, sub impresia răspunsului genial despre cât de gros știe să taie pâine bucătarul cel priceput, întrebându-ne cum vom împărți 4 felii plăpânde la 12 măgari flămânzi, vine, victorioasă ospătărița cu ciorbele aburind în boluri. Ne spune cu un zâmbet larg, de mămică indulgentă în fața copiilor idioți  – v-am adus de pui până la urmă pentru că e mai bună…

Tot Banatul e fruntea!

Martie 2015

Am ajuns la Timișoara cu avionul, seara târziu, după niște goluri de aer zdravene la aterizare. Din aeroport am luat un taxi. Am nimerit taximetristul cel nevorbit care mi-a spus povestea  vieții lui, mi-a cerut sfaturi legate de taxe și impozite, m-a întrebat cum e mai bine să-și gestioneze relația cu socrul lui neprietenos. Deși nu am făcut decât să-mi declin competența pe oricare dintre subiectele abordate, omul a fost mulțumit de succesul monologului lui.

Sunt la hotel. O întreb pe domnișoara de la recepție care-i parola la wi-fi. Zice să stau liniștit că nu e parolat. Ajung în cameră, dau să mă conectez, dar e parolat. Mă uit prin cameră. Pierd vreo 10 minute citind multe informații inutile în broșuri scumpe, frumos colorate, fără să găsesc tipărită pe undeva parola pentru wi-fi.

Sun la recepție și explic că am nevoie de parolă ca să mă conectez. Amabilă, domnișoara de la recepție mi-o spune – de la 9 la 2 înapoi pe tastatură, apoi închide telefonul înainte să mai pot întreba ceva. Fac de la 9 la 2 cu 9 și 2 inclus. Nu merge. Fac cu 9 și 2 exclus. Nu merge. Fac cu 9 inclus și 2 exclus. Nu merge. Fac cu 9 exclus și 2 inclus. Nu merge.

Încep să mă enervez. Deja mi-e clar că sunt complet idiot. Îmi iau totuși inima în dinți, sun din nou. Zic spășit că nu mă descurc. Domnișoara de la recepție, din ce în ce mai amabilă, mă iartă, și spune – încercați Orange2014, cu literă mare la început și fără pauză. Stau în telefon să văd dacă reușiți.

Merge zic, mulțumesc mult! Vă rog să deschideți o pagină să ne asigurăm că este ok zice ea. Deschid pagina, merge perfect, zic. Nu vă grăbiți răspunde ea, că nu așa se rezolvă problemele. Închideți  pagina și deschideți alta. Tac și execut. În continuare merge. După 3 pagini navigate împreună, domnișoara de la recepție îmi permite, în sfârșit să-mi fac de cap.

Acum știu sigur că sunt la Timișoara. În restaurantul hotelului, plin de mese de 4 și 6 persoane, nu este mai nimeni. Un cuplu de vârstă medie s-a așezat la singura masă de 24 de persoane din stabiliment, beau cafea și se pupă tandru.

Farmecul Banatului, mereu același, este inconfundabil. Merită, oricât ți-ar fi de greu, să lași de-o parte criteriile pe care le folosești de obicei ca să-ți calibrezi reacțiile și să te bucuri de călătoria gratuită cu mașina timpului pe care ți-o oferă orașul de pe Bega.

The following two tabs change content below.

Călin Cavaleru

Autor, speaker, consultant specializat în tehnici de gândire rațională. Își ajută clienții să găsească cele mai simple, profitabile și durabile soluții de business.

Ultimele articole postate de către Călin Cavaleru (vezi toate)