Când te lovesc crizele uriașe

Mulți șefi de companii îți spun, când îi întrebi ce-și doresc ei de viață, că vor liniște, predictibilitate, consens general și alte avioane similare, fără să-și pună problema că numărul, mai mare sau mai mic, de poticneli în organizație, li se datorează într-o măsură covârșitoare.

Le-ar plăcea de asemenea ca momentele de haos și incertitudine să treacă de la sine, fie că e vorba despre fricțiuni cotidiene minore, accidente epice sau calamități distrugătoare. ”Să ne lase-n pace crizele uriașe că noi avem altă treabă…”

Toată lumea are așteptări imense, dar justificate, de la cetățeanul numărul unu din companie când dezastrul lovește baraca. Ce face el, sub presiune, influențează dramatic modul în care angajații percep munca, relațiile cu colegii, atitudinea față de rezultate sau gradul de implicare.

Să ceri oamenilor onestitate, etică, punctualitate, asumarea responsabilităților sau respectarea angajamentelor luate, în timp ce tu te comporți discreționar sau acționezi precum un stăpân pe plantație este, pe cât de frecvent întâlnit, pe atât de ineficace.

Să vedem cum are sens să acționezi ca CEO, astfel încât să reduci atât numărul crizelor organizaționale cât și amploarea sau impactul lor negativ:

Nu scăpa din vedere reperele etice și morale. Valorile, principiile călăuzitoare ale companiei nu sunt doar niște vorbe goale pe un perete, nici instrumente de intimidarea sau ținere sub presiune a majorității.

Ele îți pun la dispoziție elementele necesare luării deciziilor care se impun, indiferent de gravitatea situației cu care te confrunți. Ar fi minunat pentru organizație să reușești să pui interesul comun, înaintea imaginii proprii, a bonusului anual sau a protejării favoriților.

Fii curajos, nu inconștient sau nebun. Lipsa fricii duce la reacții extrem de riscante de tip ”ori la bal, ori la spital”, arareori reușite. Capacitatea de a gestiona incertitudinea, de a analiza rapid și precis riscurile te poate ajuta cu adevărat să depășești momentul critic.

Atunci când îți asumi decizia luată reușești să-ți inspiri, motivezi, implici și responsabilizezi coechipierii. Păstrează-ți mintea deschisă, separă faptele de presupuneri, planifică înainte să te arunci.

Scrutează, din timp, viitorul. Nu te scufunda complet în provocări operaționale. Nu fii pompier. Sunt alții cei de la care se așteaptă gestionarea prezentului.

Lasă-i să-și facă treaba, fără să le încalci teritoriul. Definește-ți o strategie, tradu-o în planuri pe termen mediu și lung, comunic-o în întreaga organizație, pune-o disciplinat în practică.

Documentează greșelile, învață din ele, pregătește măsuri de prevenire a riscurilor și de reducere a efectelor lor dacă totuși se materializează. Gândește-te la oportunități, identifică-le și valorifică-le.

Spune ce ai de zis, nu închide ochii. E absolut necesar să comunici la timp despre deviațiile de atitudine, comportamente și performanță pe care le-ai observat,

Nu crea precedente periculoase uitându-te în altă parte când lucrurile merg prost. Anunță cât mai rapid schimbările de direcție, noile priorități, felul în care criza afectează corabia și echipajul.

Asigură-te că ești înțeles corect și complet. Pregătește-ți cu atenție mesajul ca să transmiți fiecăruia ce are nevoie să știe folosind cel mai potrivit limbaj. Valorifică-ți angajații cu influență în comunitate, convingându-i primii și încurajându-i să propage informațiile critice.

Păstrează-ți calmul, nu intra în vrie. Toată lumea este cu ochii pe tine așteptând semnale care să le confirme încrederea pe care ți-o acordă. Vor urma voios un șef care gândește rațional sub presiune, ia rapid decizii bune, știe să le explice clar, nu alege soluții care intră-n conflict cu strategia sau cultura firmei.

Se vor împotrivi cârpelilor dubioase, alegerilor neexplicate, atitudinilor și comportamentelor pasiv agresive. Nu se vor alinia în spatele unui conducător speriat, nesigur, care dă vina pe cine apucă, în loc să se concentreze la găsirea soluției optime de ieșire din impas.

Meseria de CEO nu înseamnă un pogon de privilegii sau posibilitatea de a face numai ce vrei, când și cum îți place. Oamenii pe care-i conduci au nevoi, vise, valori, scopuri proprii.

Preocuparea lor de căpătâi nu este să-și admire necondiționat șeful mare, să-i facă o statuie impunătoare sau să-și asume, tâmp, vina pentru  deciziile lui întârziate, șovăielnice, inconsistente.

Nu le place să contemple crizele care-i lovesc, lângă  un conducător care se ascunde sub birou, imploră divinitatea să-i dea vreo idee și așteaptă, paralizat, să răsară urzicile, ci acțiuni hotărâte care să-i scoată din colț, puse în practică de un lider capabil să-i mobilizeze pentru că știe ce vrea și o spune convingător.

Recomand atenție sporită acelor manageri care speră că se vor descurca excepțional în lupta cu crizele uriașe, deși sunt complet pierduți în fața celor obișnuite. Asta nu se va întâmpla, pentru că nu este nici o chestiune de ghici, nici de noroc, ci de exercițiu.

Inabilitatea în evaluarea situațiilor, inconsecvența, incoerența, ceața strategică, etica îndoielnică, moralitatea dubioasă nu vor dispărea doar pentru că, în locul unui val obișnuit, vine un tsunami. Mai degrabă amânarea fără sens, bâlbâiala, lipsa viziunii, teama de greșeală sau isteria vor bloca, ca de obicei, orice inițiativă utilă.