Pentru conducătorul suprem construirea și consolidarea unui brand personal nu este un moft, ci o obligație. Toți cei interesați de activitatea companiei înțeleg, doar uitându-se la imaginea șefului neînfricat, încotro se îndreaptă organizația, ce valori sau principii îi călăuzesc pașii, ce-și propune să ofere pieței sau cum își tratează furnizorii.

O reputație bună a liderului aduce creșterea vitezei de recrutare, parteneri mai dispuși să lase de la ei, clienți încrezători în serviciile companiei, angajați motivați. Având în vedere toate aceste beneficii ale expunerii către public te întrebi de ce sunt oamenii care ne conduc extrem de timizi când vine timpul să-și facă gândirea vizibilă.

Mai exact ce-i împiedică pe corifeii managementului să-și exprime gândurile, ideile crețe, soluțiile neortodoxe sau emoțiile pline de gingășie. Eu cred că le vine greu să:

Fie onești

Îi împiedică viziunea cețoasă sau lipsa completă de direcție.

Valorile și principiile care le ghidează deciziile fluctuează în funcție de interesele, mofturile sau tendințele momentului astfel încât devin exagerat de flexibili când apar comportamente lipsite de moralitate, integritate, etică sau respect.

Sunt conduși de amiciții sau dușmănii, nu de criterii obiective de evaluare ale situațiilor cu care se confruntă. Au agende ascunse care-i fac să ia decizii ciudate

Toleranța la critici, dezbateri sau sugestii și preocuparea pentru consolidarea relațiilor bazate pe încredere reciprocă sunt minime.

Demonstreze empatie și altruism

Pentru că nu-i interesează oamenii, indiferent că le sunt colegi, subalterni, parteneri sau furnizori.

Nu pot să împartă scena cu altcineva, vor să aibă mereu dreptate, să câștige cu orice preț, chiar și când joacă mize mărunte.

Le place să se audă vorbind deși n-au nimic valoros de spus dacă nu-i sancționează nimeni. Iubesc soluțiile ilogice, neproductive, absurde pe care le impun doar ca un exercițiu de putere.

Să asculte

Presupun că nu au ce auzi valoros de la alții, că trebuie să aibă ceva inteligent de adăugat imediat, indiferent de subiect, că interlocutorii abia așteaptă să-i audă etalându-și cunoștințele, raționamentele sau părerile.

Nu realizează că ascultarea cu scopul de a înțelege cu adevărat ce-ți spune partenerul de conversație demonstrează generozitate, încredere în sine, respect; calități absolut indispensabile unui lider.

Accepte puncte de vedere diferite

Preferă să împuște mesagerul care aduce vești proaste sau să conteste până-n pânzele albe realitatea care nu le convine..

Dovedesc imaturitate managerială ucigând din fașă orice dezbatere care ar putea aduce soluții productive. Ratează oportunități importante din cauza orgoliului  inflamat.

Constată la un moment dat că sunt înconjurați de oameni fără păreri, inițiative, pasiune, responsabilitate sau pricepere dar capabili să înghită orice trăsnaie. Pun asta pe seama ”ghinionului lor proverbial” nu a faptului că au încurajat nonvaloarea.

Recunoască meritele altora

Li se pare că sunt extraordinar de competenți și prin comparație, nu contează ce produc ceilalți. Înțeleg limitat procesele organizaționale, procedurile de lucru, sistemele informatice. Judecă superficial aportul fiecărei funcțiuni la atingerea rezultatelor.

Cred că oamenii nu pot fi motivați decât dacă le dai bani mulți sau îi pedepsești exemplar. Asta îi face să-și comunice confuz așteptările de performață, să ofere feedback diluat, să fie incapabili să-și inspire coechipierii.

Comunice deschis

Blochează informații importante în speranța că asta le conferă putere. Nu sunt capabili să-și transmită eficient mesajele.

Clasifică aiurea importanța datelor care trec pe la ei și ajung astfel să tacă inept când sunt întrebați chestiuni simple sau să facă dezvăluiri jenante în momentele cele mai nepotrivite.

Planificarea riguroasă a conținutului comunicării, a momentului când deschidem gura, a canalelor de distribuție alese și a publicului țintă este vitală pentru transmiterea cu succes a mesajului dorit.

Oamenii din organizație aflați sub presiunea ierarhiei, suportă de voie de nevoie bâlbele, nepriceperea, hachițele și discursurile dezlânate ale conducătorilor. Unii își caută de lucru, alții se prefac că pricep, lingăii aplaudă, nimeni nu-și contrazice vehement superiorul.

În social media, la televizor, la o vorbă cu ziaristul de business puterea funcției se atrofiază până spre dispariție. Ierarhia nu mai ajută. Se descurcă bine cel care are ceva de zis, poate să stârnească interesul publicului, știe să răspundă întrebărilor dificile, stupide sau irelevante și își păstrează cumpătul indiferent de situație.

Dacă vrei un brand personal puternic, care să contribuie la atingerea obiectivelor de business sau la găsirea un job bun când rămâi fără, e bine să comunici cât mai mult cu publicul.

Îți recomand călduros să folosești ajutorul unui specialist în comunicare pentru că îți poate arăta cum să greșești mai puțin, să-ți depășești temerile, să fii autentic. Lucrând cu un profesionist care știe să-ți valorifice punctele tari ajungi să-ți cheltuiești cu folos bugetele de PR care zac neatinse de prea mult timp.

Investiția în imaginea proprie nu este un moft. Fugind de public ratezi oportunități importante. Rezultatele excepționale vin când spui lumii cine ești și încotro te îndrepți. Încurajează-ți ascultătorii să fie mai buni povestindu-le, cu pasiune, experiențele care te-au purtat spre progres și ce-ai învățat din ele.

The following two tabs change content below.

Călin Cavaleru

Autor, speaker, consultant specializat în tehnici de gândire rațională. Își ajută clienții să găsească cele mai simple, profitabile și durabile soluții de business.

Ultimele articole postate de către Călin Cavaleru (vezi toate)