Nu reușim mereu să cădem de acord cu interlocutorii noștri chiar dacă suntem educați asemănător, avem trasee profesionale îngemănate, urmărim obiective comune și împărtășim o oarecare grijă pentru respectarea valorilor general umane.

Cea mai nefericită reacție când apare dezacordul și cea mai frecvent întâlnită, este să decidem că cine nu e cu noi e împotriva noastră și să ne purtăm în consecință. Să ne luăm jucăriile, să le ascundem în dulap, să blocăm specimenul pe Facebook, să-l evităm pe cât posibil în viața reală iar când ne întreabă cineva despre el să ne dăm ochii peste cap și să oftăm nefericiți: ”Cine mă? Tâmpitul ăla…?”

Desigur nu vom găsi nimic productiv pe acest drum căci nu vom reuși să construim împreună, să colaborăm sau măcar să ne suportăm reciproc la evenimentele industriei, la petrecerea de Crăciun sau într-un management meeting mai răsărit.

Dar, hei, ce contează productivitatea când nu-mi propun decât să par câștigător după fiecare rundă, reală sau imaginară. Să fiu primul, să am ”cel mai” moț, să conving publicul larg că sunt perfect și nu mă tratez pentru că îmi place să fiu ”Șmecherul”.

De ce mi-aș bate capul să găsesc soluții mai bune, să învăț ceva nou, să iau în calcul părea ta, incomodă pentru mine, când pot să stau liniștit în pătrățica mea, înconjurat de gașca mea obișnuită, formată din tovarăși care-mi apreciază platitudinile pentru că și eu le apreciez pe ale lor la schimb. Ei nu mă contrazic niciodată!

Doar aici, în iazul meu mic, verde ca smaraldul, e liniște și pace! Pot să fac, fără să suport consecințe negative, figuri de curvă virgină când ridică cineva tonul la mine în loc să-mi ia bâlbele inepte drept înțelepciune pură.

Aici merge să repet de 40 de ori, cu obstinație, aceeași întrebare ca să se înțeleagă clar, în toată clădirea, că am viziuni puternice, idei fixe și indestructibile pe care nu sunt dispus să le pun la îndoială.

Mi-e bine în balta călduță a mediocrității absolute. Nu se supără nimeni dacă sunt lent, ineficient, plicticos și-mi vând, după cum ”vrea mușchii mei”, slăbiciunile jenante drept virtuți rare. Ideile mele prăfuite sunt văzute ca proaspete, pline de vigoare, balize strălucitoare ce delimitează drumul spre succesul epocal pentru care ”muncim” cu toții.

Sunt deja obișnuit să mă dau rănit, răcit, teoretician sau simplu trecător prin peisaj atunci când realitatea crudă îmi sparge nasul cu rezultate dezastruoase. Nu mă deranjează să ignor la nesfârșit evidența tristă, anume că progresul apare mult după ce noi, cei slabi, tălâmbi, indeciși, redundanți în gândire și acțiune am plecat acasă pentru că ne-am săturat să ne folosim capul, să fim consecvenți, să ne păstrăm concentrarea.

Nu am să accept niciodată în fața altora că fac greșeli, mai ales dintre cele grele, de neiertat sau de nerepetat. Mă străduiesc să bag gunoiul sub preș cât mai rapid, fără să mă preocupe ce aș putea schimba dacă tot ”am dat-o de gard” și fără să-mi pese cât s-a lungit drumul spre atingerea obiectivelor prăvăliei pentru că m-am prefăcut că nu există amenințări, întârzieri, confuzii sau așteptări nerealiste din partea clienților plini de entuziasm dar lipsiți de pricepere.

Bruma de rațiune ce mi-a rămas, pe care o folosesc cu parcimonie ca să ajungă mai mult, îmi spune că uneori merită să fac efortul să înțeleg puncte de vedere diferite, chiar diametral opuse, să-mi împrospătez periodic perspectiva, să-mi păstrez mintea cât mai deschisă, să învăț ceva util de la cei care au lucruri de spus chiar dacă în unele privințe nu sunt de acord cu ei.

E foarte complicat însă.

Ar trebui să-mi las ego-ul inflamat să respire adânc, să mă asigur că cel care are o părere diferită nu vrea să-mi fure butelia, ci doar vede lucrurile altfel. Că aș putea câștiga mult în viteză, precizie sau bani în buzunar luându-i în calcul ideile aparent trăsnite.

Să-mi scot din cap că sunt stăpânul adevărului absolut, să accept că pot să și greșesc din când în când sau că o problemă are mai multe soluții posibile, iar cea pe care vreau s-o aplic nu este obligatoriu cea mai bună, ieftină ori simplă.

Să ascult încercând să pricep ce aud, nu pregătind un răspuns care să mă facă să par isteț. Să port un dialog constructiv, să-mi pun ideile preconcepute la saramură, să mă gândesc cum să-mi ating mai eficient țintele, nu cum să nu fiu perceput ca scund, chel sau rigid în ochii spectatorilor de circumstanță.

Totuși e mult mai simplu să merg pe principiul ”cine nu-i cu noi e împotriva noastră”, în special pe aici, prin cartier, unde nu se omoară nimeni să ceară performanță reală pentru că nu prea știe cum arată ea. Să stau cuminte în banca mea, să zbor pe sub radar, să-i ignor pe toți cei care cred altfel, să greșesc mereu la fel. ”Să fie bine ca să nu fie rău!”

The following two tabs change content below.

Călin Cavaleru

Autor, speaker, consultant specializat în tehnici de gândire rațională. Își ajută clienții să găsească cele mai simple, profitabile și durabile soluții de business.

Ultimele articole postate de către Călin Cavaleru (vezi toate)