Pe vremea când nu era CEO era activ mai peste tot în social media. Conturile lui de facebook, twitter sau linkedin gemeau de postări pline de civism, luări de poziție politice, lupte pentru diverse cauze ba chiar literatură de sertar siropoasă de tip Sandra Brown.

De când e șef de companie a ales tăcerea înțeleaptă pe post de strategie de comunicare în orice medie. Până de curând.

După ce a rezistat o bună bucată de vreme presiunilor oamenilor de la PR și vânzări de a-și expune punctele de vedere în social media, omul nostru a decis totuși să-și facă gândirea vizibilă pe facebook ca să priceapă toată lumea că este deștept, deschis, plin de bunăvoință, dornic să strângă mâna populației, ca orice politician care se respectă.

Și când am spus să-și facă vizibilă gândirea am greșit, era vorba despre voință nu despre gândire.

Obișnuit să se comporte peste tot ca în ograda proprie managerul din povestea noastră dezvoltă relații dând cu parul, deci ordonă să fie ascultat, să danseze toată lumea cum vrea el chiar și în social media.

E puțin uimit că reacția nu e conform așteptărilor dar se mângâie cu ideea că marile genii au fost înțelese mai târziu de către contemporani, uneori post mortem…Doamne ferește!

Iată câteva principii la care un conducător de top ar putea reflecta ca să-și îmbunătățească imaginea și impactul asupra audienței virtuale:

”Să scrii înseamnă să gândești pe hârtie” spune William Zinsser.

Atunci când faci totul pe genunchi, grăbit, sigur că orice s-ar întâmpla te vei scoate din budă improvizând, folosind limbajul de lemn sau vreo manevră evazivă din arsenalul de scamator, nu înseamnă nici că îți folosești creierul, nici că-ți pasă.

Fără să-ți pese e dificil să ai relații trainice. În viața reală e mai simplu să-i faci pe cei care depind de tine să-ți cânte osanale, în social media e  mai complicat  să aburești lumea, să te descurci mascându-ți neimplicarea sau lipsa de empatie.

Scrie ce ți-ar plăcea să citești pentru că dacă tu, cel care ai scris, nu poți să citești, ce motive ar avea alții să o facă? CEO-ul nostru povestește oricui stă să-l asculte că el nu citește niciodată ci scanează texte.

Asta nu-l face să folosească când scrie, așa cum ar fi normal, cuvinte puternice care să atragă și să mențină atenția cititorului și nici fraze care au sens sau transmit ceva util.

Scrie frecvent și postează la ore la care cei vizați citesc

Frecvent nu înseamnă o dată la 3 luni, așa cum face micuțul nostru conducător, ci zilnic.

Mesajele de business postate sâmbătă seara la ora 9 p.m. nu vor face cine știe ce valuri. Anunțurile de recrutare le pune vineri în jurul prânzului când oamenii au gânduri de week-end.

Pentru că își imaginează că ce are el de zis este vital oricărei viețuitoare nu repetă mesajele. O singură postare pentru fiecare conținut nu-ți va face mesajul vizibil. În social media ca și la televiziune reluările sunt necesare. Ele cresc audiență și probabilitatea de interacțiune.

Fii autentic și atent la limbaj! La autenticitate omul nostru se descurcă perfect. Cu intenția e mai complicat. Spune celor care îl citesc că vrea să le ia banii sau să le valorifice munca fără să dea nimic în schimb. A intenționat să transmită altceva, cum ar fi că iubește  clienții și că vrea să le facă viața mai ușoară, dar l-a luat gura pe dinainte, i-au răzbătut prin platoșă obsesiile de mărire și infailibilitate.

Editează, adică elimină cuvintele în plus și exprimările plicticoase. Când ai de ales folosește un singur cuvânt în loc de mai multe. Nu fii redundant. Cuvintele simple sunt mai puternice. Evită frazele lungi sau alternează-le cu fraze scurte dacă nu reușești să scapi complet de ele.

Cum am aflat mai toți din filmul ”Filantropica” mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană.

Iar vocea care nu se ridică deasupra corului nu va fi auzită indiferent cine-i ”cântărețul” sau ce funcție administrativă are el, mai ales în mai nou apărutul univers digital al marketingului social unde oamenii citesc doar dacă ce ai tu de zis îi interesează în vreun fel.

The following two tabs change content below.

Călin Cavaleru

Autor, speaker, consultant specializat în tehnici de gândire rațională. Își ajută clienții să găsească cele mai simple, profitabile și durabile soluții de business.

Ultimele articole postate de către Călin Cavaleru (vezi toate)