Ai mult de așteptat până-ți aterizează-n gură o rață friptă

Pe unde mă uit văd conducători de companii îndrăgostiți de prezent, de driblinguri pe metru pătrat, tactici rudimentare, lupta cu detalii operaționale minore care-i ajută să pară competenți, ocupați, serioși, specialiști de marcă. Uneori acești șefi îți fac favoarea de a-ți acorda 10 minute din timpul pe care nu-l au niciodată.

Alteori nu pentru că, vezi tu, ei muncesc mult, dorm puțin, produc singuri 50-80% din business, știu tot ce mișcă-n front, sunt indispensabili. Iar când le iese prost se mângâie cu ideea că pe cei mai buni dintre noi îi ocolește norocul doar așa, pentru că viața nu e dreaptă.

Foarte rar, acești oameni minunați, eficienți, capabili, atoateștiutori își ridică ochii spre viitor iar când o fac văd doar o ceață groasă, impenetrabilă. Aleg s-o ignore pe principiul că vor trece ei cumva podul, dacă există vreunul, când vor ajunge la el.

Li se pare mai degrabă comică ideea că săpatul gropilor fără nici un plan este calea cea mai sigură de a cădea în ele. Nu sunt convinși nici măcar că odată ajunși pe fundul prăpastiei ar putea să oprească forajul și să-și folosească, măcar un pic, capul, nu mușchii.

Doar sunt creativi, sclipitori, capabili să răspundă oricărei provocări, să muncească cât șapte, să facă sacrificii epice, să găsească soluții în afara clădirii, nu numai în afara cutiei.

Este această abordare sănătoasă pentru manager sau pentru companie? Aduce cumva profituri nesperate? Sau o dezvoltare logică, predictibilă a oamenilor, abilităților, proceselor, sistemelor? Așa se crește cu adevărat un business? Eu zic că nu!

Secretul unei creșteri sustenabile, pe care entuziaștii admiratori ai soluțiilor pe genunchi îl ignoră grațios, este o strategie închegată, nu 18 ore de muncă din 24 posibile, nici curajul de a sări în hău cu capul înainte, alergatul după 10 iepuri deodată, țepuirea partenerilor sau consumatul timpului cu detalii nesemnificative.

Crești cum ți-ai dorit dacă analizezi cele mai multe oportunități, dai formă viziunii tale, planifici și acționezi deliberat. Nu e obligatoriu să ai cele mai bune produse pe care să le duci pe cele mai puțin ocupate piețe.

Trebuie doar să analizezi viitorul, să decizi direcțiile de dezvoltare, să te concentrezi la implementare, să ai scenarii alternative când dai de greu, să gândești strategic și să-ți folosești bun simțul. Lasă-te la voia hazardului și-ți vei rupe gâtul.

Dacă vrei să fii un conducător adevărat, pe care oamenii îl urmează pentru că este capabil să ia de astăzi, nu de poimâine, hotărârile necesare unui mâine mai senin, iată câteva idei cu valoare practică demonstrată:

Clarifică ce îți va asigura creșterea. Pe ce produse existente te vei bizui pentru bunul mers al companiei? Ce piețe pe care acționezi deja vor duce greul? Nu omite din calcul viteza de eroziune a preferințelor și nevoilor clienților.

Fă analiza competitivă care să-ți permită să te protejezi împotriva posibilelor atacuri în timp ce-ți consolidezi cota de piață. Stai cu ochii pe tehnologiile noi ca să nu fii luat prin surprindere de invenții cu potențial disruptiv.

Asigură veniturile și fluxurile de cash necesare. Perfecționează-ți procesele de recrutare și inducție, stabilește din vreme care-s abilitățile absolut indispensabile succesului, adu-le în companie înainte să ai nevoie de ele.

Alege schimbările care te ajută să-ți pui în practică viziunea. Stabilește ce produse vei modifica, ce soluții complet noi vei dezvolta, pe ce piețe îți vei extinde activitatea și ce categorii de clienți noi vrei să atragi în portofoliu. Estimează realist cât durează impunerea unor produse noi sau cucerirea piețelor pe care nu ai activat încă.

Nu-ți aloca cu ușurință resursele limitate în direcții complet necunoscute, unde ți-ar putea lipsi cunoștințele, competența, expertiza. Dacă ești o editură de succes de exemplu, extinderea businessului spre vânzarea retail a produselor de lux ar putea fi prea riscantă.

Planifică-ți inițiativele strategice, documentează clar, explicit ce vei face. Nu te arunca, limitează-te la ce  poți duce personal și ca organizație, fără să dai în brânci sau să sufoci găina cu ouă de aur.

Asigură-te că fiecare știe ce se așteaptă de la el, cine răspunde de succes, care sunt etapele de raportare intermediare, când trebuie terminată treaba.

Explică impactul proiectelor strategice asupra omului, departamentului, companiei. Stabilește recompense și pedepse în funcție de calitatea rezultatelor obținute. Nu amesteca strategia cu operaționalul. Comunică cu tam-tam succesele, recunoaște meritele, încurajează abordarea strategică pe toate nivelurile ierarhice.

Implică-te permanent în implementare pentru că este nevoie de suportul tău. Dacă ești genul de conducător la care orice minune ține 3 zile nu te apuca de treaba asta pentru că proiectele strategice durează de obicei mult până ajung la liman.

Înainte să te pornești convinge-te că organizația este pregătită de schimbare, că ai resursele materiale, umane și de voință care-ți trebuie, că procesele și sistemele existente pot susține noua abordare.

E mai complicat decât pare în discursurile motivaționale siropoase. Nu-i de ajuns să vrei, trebuie să te și țină balamalele de la început până la capăt. 70%  dintre inițiativele strategice se fâsâie în implementare, nu mor cum ai putea crede, înainte de a se naște, din cauza incapacității echipei de top de a le identifica.

Să gândești strategic este complicat pentru că nu vine de la sine. Să lucrezi cu incertitudinea, să iei în calcul o mulțime de scenarii alternative, să investești resursele limitate de care dispui în proiecte a căror profitabilitate nu este vizibilă imediat presupune  știință, experiență, înțelegerea rolului de lider, asumarea răspunderilor esențiale pentru bună starea companiei.

Nu este un exercițiu mecanic, nici liniar, iar proiectarea cifrelor din trecut într-un Excel care pare că rezolvă viitorul, ceea ce face orice amator entuziast aflat într-o poziție managerială, nu este strategie, ci cârpăceală.

Să pui pe roate o strategie funcțională presupune timp, efort, voință. Să-ți amintești mereu cine ești, încotro te duci, ce te face să-ți biruiești competiția, care-s reperele etice și morale care te călăuzesc cere disciplină, profesionalism, tenacitate.

Să renunți la a fi cool, trendy, a te răzgândi după cum bate vântul, a contempla fluturi frumos colorați, a părea șmecher în ochii naivilor, nepricepuților sau neinteresaților, înseamnă că vrei să ajungi unde ți-ai propus, nu unde te duce valul. Din păcate drumul e greu iar entuziasmul celor firavi cu duhul se topește ușor.

Nu este imposibil ca organizația ta să crească mare pentru o vreme, ca o buruiană, fără ca tu, șeful ei, să faci ceva intenționat pentru asta. E un fenomen care a apărut destul de frecvent în România veseliei imobiliare, doar că a durat puțin și nu se mai întoarce curând.

A lăsat în urmă niște oameni care cred că succesul li se cuvine, că au fost și mai pot fi extrem de competitivi fără nicio strategie, că și-au luat o bârnă-n bot din motive pur karmice, nu pentru că nu s-au priceput ori că nu le-a plăcut cartea.

Ei vor continua să aștepte pasivi, cu speranța că va fi semnificativ mai bine din senin, precum în proverbul chinez care spune că ”ai mult de stat cu gura larg deschisă până când va ateriza în ea o rață friptă”.

Articol publicat în Manager Express, februarie 2015

The following two tabs change content below.

Călin Cavaleru

Autor, speaker, consultant specializat în tehnici de gândire rațională. Își ajută clienții să găsească cele mai simple, profitabile și durabile soluții de business.

Ultimele articole postate de către Călin Cavaleru (vezi toate)