Schimbarea care m-a lovit în plex

Am discutat cu Luiza despre drumul meu profesional și câteva dintre părerile, observațiile și învățămintele trase din el. Ea a transformat șezătoarea noastră într-un interviu a cărui primă parte o găsești aici. După ce am vorbit despre viața dinainte de 89, corporații, manageri mai strâmbi sau mai drepți, am continuat să ne dăm cu părerea despre training, consultanță, schimbare, familie și viitor.

L.P.: Cum au apărut training-ul si consultanța în viața ta?

C.C.: În 2003 am tras linia peste viața de corporatist. Trainingul și consultanța mi s-au părut pasul următor firesc pentru că eram convins că știu lucruri multe și utile pe care simțeam nevoia să le împărtășesc.

Apoi m-am pus cu burta pe carte și mi-a trecut senzația apăsătoare de omnisciență. Am prins în schimb gustul de a ghida oamenii în procesul de învățare, de a lucra cu ei pentru identificarea celor mai bune soluții, de a le clarifica nelămuririle legate strategia sau cultura companiei, de procesele sau abilitățile cheie ale organizației.

L.P.: Cum a fost să treci de cealaltă parte a baricadei? Cum ai simțit schimbarea?

C.C.: Peste baricadă am trecut simplu, senin și cretin. Schimbarea însă, am simțit-o în  plex. Când gestionezi bugete mari ai extrem de mulți prieteni, care dispar ca prin minune, odată ce ajungi un simplu furnizor de servicii. Dacă nu stai destul de bine-n ghete. e posibil să ți se clatine puternic stima de sine.

Nu neapărat pentru că, brusc, lumea te vede altfel, ci pentru că ai fost destul de superficial în aprecierea calității unor oameni, și i-ai considerat, eronat, apropiații tăi, nu ai poziției pe care ai ocupat-o temporar.

L.P.: De ce spui că ai trecut peste baricada „simplu, senin si cretin”? Ce treabă are cretinismul?

C.C.: Cretinismul te face să te simți puternic chiar și atunci când nu ești. Să crezi că lucrurile se vor aranja așa cum îți convine deși nu ți-ai propus nimic. Să aștepți să ți se întâmple pentru că meriți sau așa ceva. Eu am trecut peste baricada în mare măsură reactiv. Pentru că așa s-au aliniat astrele.

Fără să-mi planific pașii următori. Cu o încredere nejustificată de nimic că o să-mi iasă bine. Astăzi n-aș recomanda nimănui această abordare și mi-ar părea ușor tâmpit cel care face, complet nepregătit, o astfel de cascadorie. De aici calificativul aspru, dar realist.

L.P.: Știu ca iți plac metaforele (Semizeus, e doar unul dintre personajele ce fac subiectul articolelor scrise de tine). Descrie, te rog, metaforic și în stilul tău caracteristic, cum vezi tu piața de business din Romania și ce înseamnă să faci training și consultanta aici?

C.C.: Semizeus este un personaj colectiv care adună calitățile și defectele oamenilor cu care am interacționat de-a lungul timpului. Când scriu un articol ”acid” primesc telefoane de la mai multe persoane în aceeași zi cu mesajul: ”hai bă, ce dracu’ , iar ai scris despre mine!?”. Cititori ai blogului pe care nu-i cunosc mă întreabă în social media: ”ești sigur că nu lucrezi la noi în companie?”

Despre training cred că mai toate organizațiile au mare nevoie de hard skills – project management, optimizarea proceselor, problem solving, decision making și fie nu o conștientizează, fie își imaginează că merge și fără.

Antreprenorii români ar putea învăța ei personal mult mai mult și ar avea de câștigat dacă ar transforma învățarea și dezvoltarea oamenilor din companie într-un avantaj competitiv dar calea asta li se pare, nejustificat, o mare risipă de timp și de bani.

În zona de soft skills se văd cu ochiul liber, pe tot terenul, lipsuri majore la abilitățile cheie – prospectare, vânzare, negociere, customer service dar tot poporul vrea să discute numai despre talente sau leadership. Mai cred că tăierea în fuga mare a bugetelor care contribuie la dezvoltarea angajaților este sinucidere organizațională și se poartă pe scară largă.

L.P.: Ținând cont de CV-ul tău, am putea spune că ai o intuiție foarte buna atunci când iți faci propriile alegeri în cariera. Ești genul “Just do it”, sau pur si simplu rațiunea si analiza iți “funcționează” suficient de mult și de rapid încât să iei cele mai bune decizii?

C.C.: În tinerețe suspectam și eu, ca și tine, că am o intuiție excepțională. Așa se face că m-am dus mai mereu pe drumul cel mai evident, convins că n-are cum să-mi iasă prost. Uneori am avut noroc, alteori nu. Mi-am pierdut timpul de vreo două ori pentru că m-am prins prea târziu că sunt într-o fundătură.

După 35 de ani am mai învățat câte ceva despre procesul de luare al deciziei și mi-am ales potecile folosindu-mi mai mult rațiunea, moderând aportul intuiției. Acum țin cursuri, printre altele, și despre cum faci să iei decizii raționale.

L.P.: Am vorbit despre drumul tău profesional și schimbările de aici. Dar în plan personal, de departe una dintre cele mai mari schimbări a fost paternitatea. Cum ai simțit această etapă? Ce lecții de viață ți-a oferit și îți oferă „juniorul” tău?

C.C.: Sunt multe de învățat din candoarea cu care juniorii văd viața și pun problemele pe masă. Zilele trecute Radu m-a întrebat serios: ”unde eram eu când tu nu o cunoșteai încă pe mami?” Răspunde-i tu dacă poți…

L.P.: Ești căsătorit cu Dana de mulți ani. Ea este o parte importantă din „drumul tău”, iar relația voastră ar face, cu siguranță, subiectul unui întreg interviu. Dacă ar trebui să spui doar câteva dintre cele mai relevante lucruri despre Dana și căsnicia voastră, care ar fi acestea?

C.C.: Încercăm, și de cele mai multe ori ne iese, să ne completăm reciproc. Ne amuzăm copios împreună. Vedem lumea destul de diferit și asta ne oferă mai mereu subiecte de dezbatere. Ne certăm extrem de rar iar când se întâmplă asta ne împăcăm foarte repede. Facem o echipă redutabilă și asta e cel mai important când te confrunți cu situații critice.

L.P.: Ce faci atunci când nu faci strategii si nu scrii articole?

C.C.: Citesc foarte mult. Învăț de la oamenii care studiază cum funcționează organizația și inovează permanent în domeniu. Bobinez parcul ca să mă mențin într-o formă fizică acceptabilă. Țin cursuri. Vorbesc la evenimente de business. Îmi petrec cât de mult timp pot cu juniorul meu de 7 ani. Mă duc în vacanțe în locuri cât mai spectaculoase ca peisaj și, pe cât posibil, liniștite.

L.P.: Care sunt cele mai „spectaculoase locuri ca peisaj” în care ai fost? Unde te-ai întoarce oricând și ai ști că ai fi la fel de surprins de fiecare dată?

C.C.: Eu am lucrat foarte mulți ani cu spaniolii și asta m-a ajutat să bat în lung și-n lat peninsula Iberică. Așa că m-aș întoarce oricând în Spania.

L.P.: Care este motto-ul tău in business si de ce?

C.C.: Motto-ul meu în business este ”simplifică-ți existența!” pentru că îmi plac drumurile cele mai scurte spre rezultatele pe care mi le-am propus. Deși aparent nu ar fi în interesul meu, mă străduiesc să-mi antrenez clienții să stăpânească și să folosească singuri tehnici pentru identificarea soluțiilor simple, ieftine și durabile.

L.P.: Dar în viață? Cum s-ar descrie viziunea ta despre viață și valorile personale?

C.C.: Apreciez oamenii care au un scop clar, îl declară deschis și fac eforturi oneste să-l atingă. Prefer comunicarea transparentă și la obiect. Consider de bun simț să livrezi, la timp, ceea ce ai promis. Mi se pare firesc să spui ”nu știu” atunci când e cazul. Respect punctele de vedere ale celorlalți și dacă sunt, și dacă nu sunt de acord cu ele. Nu cred că există rețete miraculoase ale succesului.

L.P.: Înainte de ’89 viitorul iți părea simplu, prezentul bine conturat, iar trecutul în continua schimbare, așa cum spui la începutul interviului. Nu prea a fost așa, nu? Cum se văd ele acum, in 2014, raportându-te la propria viață? Cum ți-ai rezuma, în câteva fraze, trecutul, prezentul și viitorul?

C.C.: Trecutul a fost tumult. Acumulare de cunoștințe, de experiențe și relații. Am crezut în forțele proprii mai mult decât ar fi fost profitabil pentru mine. Aș fi putut să învăț mai mult din greșelile făcute, să iau deciziile radicale mai rapid, să-mi asum riscurile mai deștept, să stârpesc din fașă dăunătorii în loc să le studiez comportamentele.

Prezentul este echilibrat. Există multe proiecte pe masă. Decizii importante de luat. Am scopuri clare, parteneri de nădejde, planuri ambițioase dar realizabile. Niciodată nu-i prea târziu s-o iei de la un nou început.

Viitorul va fi spectaculos. O combinație explozivă între viziune materializată, oportunități valorificate la maxim, inspirație incredibilă și noroc porcesc. Omul are dreptul să spere, nu…?

Prima parte a interviului o găsești aici.