Visând sarmale pe meleaguri thailandeze

Suntem în armată. Toamna rece a anului 1982 cu temperaturi sub 0 grade pe câmpurile Moldovei, acolo unde noi, proaspeții recruți, îmbrăcați în uniforme ușoare de vară, prestăm munci agricole adică bărbierim sfecla furajeră. Sunt răcit mort, văd ca prin ceață și tremur de frig din toate balamalele.

Colegul meu Laurențiu Chirițescu îmi dă haina lui și rămâne în cămașă. ”Ia-o tu că ești bolnav, mie mi-e cald” bravează el. Ne cunoaștem doar de câteva zile…

Au trecut mai bine de 30 de ani de atunci. Întâi am terminat facultatea și am devenit ingineri sudori. Cei mai mulți dintre noi am schimbat macazul profesional încă de la începutul anilor 90. Nu și Laurențiu.

El a rămas fidel meseriei de sudor. ”Asta știu să fac, îmi place și ca atare m-am uitat superficial spre oportunitățile din alte zone de activitate. În plus am avut ”norocul” să fiu fie singurul, fie printre puținii ingineri specializați în sudare acolo unde am lucrat și asta m-a ajutat mult, pentru că a trebuit să găsesc soluții tuturor problemelor care apăreau” îmi spune el.

În primăvara lui 2013, la 50 de ani, aproape împliniți, Laurențiu a spus da unui job de senior welding engineer pe meleaguri thailandeze. A decis să accepte oferta și  s-a suit în avion fără să se uite înapoi nici cu regret, nici cu mânie.

A plecat acolo împreună cu nevasta dar fără junioara care acum este studentă. ”Am crezut mereu și cred și acum că putem face și acasă lucruri excepționale. Doar că m-am săturat de mizerie, salarii proaste, plătite târziu, nerecunoașterea meritelor, nepotism și vânarea țapului ispășitor” povestește el din Pattaya.

Calin: Spune-mi mai multe despre nemulțumirile tale…

Laurențiu: O firma la care am lucrat a câștigat contracte cu RATB-ul pentru că puteam oferi calitate la prețuri modice si am reusit sa-i conving cu argumente raționale că soluția propusa de mine este superioară din punct de vedere tehnic și mai ieftină decat cea clasica pe care vroiau să o aplice. O revistă de specialitate din Suedia a scris elogios despre noua tehnologie. După terminarea lucrării (linia de tramvai 41) am primit praful de pe tobă, iar de la urmatoarele contracte nimic.

Călin: Înțeleg, ce ai făcut mai departe?

Laurențiu: Nu-mi place să mă plâng. Am fost director de calitate și am redus valoarea reclamatiilor de la 1,11% din cifra de afaceri la 0,27% la sfarsitul anului 2011. Am schimbat procesele, am introdus proceduri logice și am clădit împreună cu colegii un sistem coerent de abordare și rezolvare a problemelor. Muntele de reclamații s-a topit și odată cu el au dispărut și penalitățile pe care firma era obligată să le plătească. Am vrut doar să fiu respectat pentru ce am facut. Din pacate acest lucru nu s-a intamplat! Mi-am dat demisia, chiar dacă în acel moment nu  aveam nici o ofertă clară. Întotdeauna mi-am dorit ca atunci când mă trezesc dimineața și mă uit în oglindă să nu-mi fie rușine de ceea ce văd acolo!

Călin: Unde ești acum și cum este acolo?

Laurențiu: Sunt în Thailanda la Pattaya și lucrez nu foarte departe de casă. Vremea este ok acum în decembrie, adică sunt 23⁰C. Între februarie și aprilie sunt însă peste 45⁰C și umiditatea este foarte mare. Pattaya este o stațiune europeano-rusească. Sunt aici peste 10.000 de rezidenți ruși. Meniul la restaurant este în engleză, germană și rusă. Chiar și în spitale există semnalizare în limba rusă.

Călin: Și la job cum e, ce e diferit față de cum se lucrează la noi?

Laurențiu: Există procese, proceduri, organigrame, teme și proiecte extrem de clare și minuțios documentate. Știi exact care este pătrățica ta și ce se așteaptă de la tine. Dacă îți faci treaba bine nu te doare capul. Nimeni nu se preocupă de strâmbe, politică ieftină sau de aruncatul pisicii în curtea vecină. Și încă ceva, banii vin la data stabilită iar bonusurile reflectă exact înțelegerea pe care ai făcut-o nu voința autocratică a superiorilor ierarhici.

Călin: Cum e cultura organizațională?

Laurențiu: Orientată spre inovație, se caută mereu noi perspective și căi de îmbunătățire ale rezultatelor. Oamenii comunică deschis și colaborează. Se respectă regulile și procedurile ca în orice afacere industrială dar relațiile dintre colegi rămân calde. Spre deosebire de alte țări, mai ales occidentale, localnicii te invită cu plăcere la ei acasă.

Călin: Și totuși ce merge mai puțin bine în organizație?

Laurențiu: Ca peste tot în lume relația și comunicarea cu departamentul de resurse umane nu este la nivelul dorit.

Călin: Ce te-a surprins cel mai mult la Thailanda?

Laurențiu: Cultura, clima și atitudinea oamenilor care denota valori complet diferite de cele occidentale. Numărul imens de firme străine inclusiv din Japonia și SUA. Dimensiunile companiilor de aici. O firmă cu 600 de angajați este considerată mică. Noi suntem 2.400! Au turism, industrie și agricultură extrem de moderne, sunt la ani lumină în fața noastră. Localnicii își respectă cu sfințenie cuvântul dat. Conduc atent și prudent, dar dacă te apuci să-i înjuri în trafic scot pistolul și te împușcă.

Călin: Ce poți să faci în timpul liber?

Laurențiu: De toate pentru toți…mergi pe insule, faci scufundări, pescuiești în ocean, faci sport (badminton, bowling, tenis, box thailandez) plus restaurante și cluburi pentru toate gusturile si toate buzunarele.

Călin: Ai ceva regrete?

Laurențiu: Îmi lipsește copilul, îmi lipsesc cei dragi (inclusiv socrii) și prietenii adevărați care mi-au fost aproape chiar la 11000 de km. De asemenea îmi lipseste mâncarea noastră cu multe calorii, abia aștept să rad niște sarmale și o ciorbă de burtă. Deși voi ajunge acasă abia de Crăciun (peste 1 săptămâna si cateva zile) am comandat deja meniul preferat și-l visez noaptea. Și încă ceva, e păcat că nu putem să construim și acasă la dimensiunile și calitatea de aici. Poate dacă n-am mai lucra la kilogram ar fi și la noi ca pe meleagurile thailandeze…

Articol publicat prima oară pe portalul Learning Network