De ce recrutezi mereu oameni de care n-ai nevoie

Oamenii pe care îi angajezi au o contribuție majoră la felul în care se dezvoltă cultura organizației. Cu cât noul venit intră mai sus pe scara ierarhică cu atât mai mult atitudinea lui va influența felul în care se comportă și reacționează atât angajații din subordinea lui directă cât și colegii din alte departamente.

Pentru că fiecare se uită la ce face șeful și învață de acolo ce este permis și ce nu. Ce zice șeful nu are nicio relevanță dacă este doar o gargară care se aplică prea puțin spre deloc managementului sau favoriților.

Deci dragă CEO-ule, eventual secondat de un HR manager în procesul de recrutare, existența în firmă a micro managerului care face tuturor viața amară și a asistentei tale executive care se comportă precum un șef de lagăr nazist ți (vi) se datorează în totalitate.

Ar fi sarcina ta directă să-i dai mai încet sau pur și simplu să-i concediezi dacă altfel nu se poate, în loc să te amuzi de situațiile imposibile pe care aceștia le generează sau să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic încurajând astfel conflicte neproductive, circulația greoaie a informației și disponibilitatea redusă față de colaborare.

Dacă te bate gândul să recrutezi mai eficient din punct de vedere al potrivirii culturale între candidat și organizație și ai nevoie de un pic de suport iată câteva semnale de alarmă, mai puțin evidente, de luat în calcul când evaluezi cine merită sau nu să lucreze în echipa ta:

Candidatul perfect care a absolvit cu nota maximă, a făcut MBA-ul care trebuie, a stat exact cât se cuvine în fiecare job, a avut o traiectorie crescător ascendentă fără inflexiuni ar putea să fie prea bun ca să-ți trebuiască. Excesul de conformism care este obligatoriu pentru un traseu de premiant poate însemna lipsa de imaginație, creativitate sau implicare.

Grija exagerată pentru o carieră cu o traiectorie de vis aduce mai degrabă bătăi de cap decât beneficii angajatorului. La fel și lipsa de expunere la greutăți și necazuri.

Sinceritatea brutală arată o posibilă lipsă de tact, experiență de viață sau înțelegere a contextului.

Cei care fac paradă de sinceritatea lor ar putea sta foarte rău la capitole precum înțelegerea, empatia, inteligența emoțională sau adaptabilitatea în situații limită.

Rigiditatea unui astfel de angajat va crea fără îndoială, din mai nimic, probleme la interacțiunea cu colegii, clienții și furnizorii.

Calitățile care-ți iau ochii cum ar fi inteligența, educația, curiozitate sau energia te pot face să iei decizii de angajare pe care să le regreți rapid și profund pentru că ele nu sunt o garanție suficientă că omul ales poate face față cu succes provocărilor.

Caută cu răbdare, dincolo de ce se vede cu ochiul liber capacitatea de a lucra în echipă, abilitatea de a rezolva situații în care are informații puține sau incomplete, bunul simț care să-l ajute să se orienteze în teren și un sistem solid de valori care să-i permită să se comporte civilizat, etic și moral.

Omul absolut previzibil care nu iese cu nimic în evidență este adesea preferat de managerii angajatori pentru că sugerează că va fi mereu ascultător, nu va contrazice pe nimeni, poate să ajungă executantul perfect, face minimum de valuri.

De cele mai multe ori acest tip de jucător aduce prea puțină valoare pentru echipa în care lucrează.

Virtuțile lui sunt în zona respectării regulilor, evitării riscurilor de orice fel, rezistenței față de orice fel schimbare și verbalizării permanente a frustrării față de colegii cu mai multă imaginație, personalitate și determinare.

Am auzit destui manageri care spun că ei au nevoie doar de executanți care să fie modești, ascultători, să nu-și dorească să promoveze vreodată, să le fie rușine să ceară măriri de salarii sau condiții mai bune de lucru pentru că nici măcar nu-și pun problema că ar merita așa ceva. Niște roboței capabili să ducă la îndeplinire sarcinile simple alocate.

Când vin vremurile grele sau vrei să crești abrupt, această mentalitate a liderului este neproductivă. Angajatul șters și modest devine un balast greu de dus și extrem de complicat de aruncat pentru că nu a greșit cu nimic.

Atunci conducătorii pomeniți mai devreme încep să se plângă că trebuie să facă totul singuri iar echipa lor nu produce nimic, n-are nicio idee sau inițiativă deșteaptă și așteaptă să primească totul pe tavă.

Ei își blestemă ghinionul dar nu chestionează validitatea criteriilor de recrutare continuând să greșească când aleg oamenii. Mereu la fel!