Cu cât se află mai sus pe scara ierarhică cu atât inteligența emoțională a liderului sau lipsa ei este mai importantă pentru că oamenii aflați în vârful piramidei ierarhice dau tonul în stabilirea atmosferei la locul de muncă, a culturii organizaționale și a temperaturii emoționale.

Semizeus a auzit că este ”trendy” să ai emoții și să le împărtășești cu cei cu care lucrezi și îl interesează cum arată un lider inteligent emoțional ca să evalueze dacă i se potrivește rolul. Iată pe scurt câteva calități indispensabile unui astfel de conducător:

Comunică deschis și nu este defensiv pentru că știe că este absolut necesar să-și facă vizibilă și înțeleasă viziunea.

Folosește criticile constructive care-i sunt adresate pentru a-și îmbunătății prestația, nu le ia drept obrăznicii menite să-i submineze autoritatea sau omnisciența.

Este conștient că oamenii nu lucrează pentru succesul și adularea șefului ci pentru atingerea obiectivelor companiei.

Ascultă cu atenție, interes, minte deschisă ce au de zis colegii, nu se repede să răspundă doar ca să pară că le știe pe toate. Evită să demonstreze în fiecare discuție că el este cel mai deștept din cameră.

Nu folosește judecăți de valoare sau comentarii zeflemitor sarcastice la adresa subordonaților nici când acestea îi stau pe buze.

Își înțelege și controlează emoțiile pentru că știe cât de tare îi afectează comportamentele și umorile lui pe toți ceilalți.

Un șef care vrea ca treaba să funcționeze eficient și fără hopuri nu se apucă de discuții în contradictoriu cu echipa lui când este furios, frustrat sau peste măsură de obosit.

Abordează subiectele fierbinți doar când este pregătit să o facă atât din punct de vedere tehnic cât și emoțional.

Nu se apucă să ridice tonul din orice nimic pentru că așa va ajunge, în mintea celor care-l cunosc, drept șeful ăla care țipă mult fără să producă ceva.

Furia, exprimată la cald, duce mereu la decizii discutabile și la frustrări durabile.

Este capabil să-și motiveze și încurajeze subordonații pentru că ascultă când își exprimă sentimentele, se pune în papucii lor, înțelege ce simt, cum gândesc.

Construiește în permanență relații trainice, bazate pe încredere și respect reciproc.

Nu contează că sunt vremuri grele sau că-l covârșesc veștile proaste, oamenii îi înțeleg deciziile, le acceptă își urmează liderul pentru că au încredere în capacitatea lui de a-i duce la succes.

Știe să recunoască meritele fiecăruia și o face frecvent astfel încât coechipierii lui să știe exact ce au făcut bine, ce ar putea îmbunătăți astfel încât pot trece la proiectele următoare fără să rămână ancorați în dubii despre trecut.

Este disponibil pentru coechipieri. Se întâlnește și discută cu ei frecvent ca să-i cunoască cât mai bine, să-i ajute când au probleme indiferent dacă sunt de job sau personale.

Empatia îl ajută să înțeleagă ce este important pentru ceilalți sau cum trebuie să se comporte astfel încât să-i facă să se implice la maxim în atingerea țelurilor comune.

Nu pune discuțiile cu angajații lui pe ultima treaptă de prioritate și nu le amână pentru orice prostie care apare din senin. Știe cât și cum să asculte pentru a maximiza performanța, a încuraja comportamentele dorite.

Nu-și ia mii de angajamente doar ca învârtă vorbe-n vânt, are grijă să-și respecte mereu cuvântul dat.

Poate să-și controleze ego-ul, să recunoască meritele celorlalți pentru că știe exact de ce este capabil și care este rolul lui în fiecare inițiativă sau proiect al firmei, prin urmare nu are nevoie să-și demonstreze nici valoarea nici măreția personală.

Valorifică mereu cel mai bun moment nu numai să sărbătorească succesele echipei dar să și scoată în evidență aportul și meritele fiecărui coechipier.

Înțelege puterea feedback-ului în motivarea sau creșterea implicării oamenilor. Nu se ferește să-l folosească atunci când este cazul. Nu-și arogă succesele altora, este fair play, judecă folosind aceiași măsură, nu are favoriți.

Deși este evident că un lider inteligent emoțional are mai mult succes decât unul inabil emoțional, Semizeus continuă să creadă cu tărie că este deasupra organizației, nu parte din ea, că nu contează ce face el, ci doar ce spune, că oamenii trebuie ținuți sub teroare ca să presteze măcar mulțumitor.

Îi vine greu să renunțe la sarcasmul lui legendar care se transformă adesea în glume proaste ce nu folosesc nimănui. Nu poate să întrebe ce ar fi putut să facă mai bine pentru că i se pare că-și știrbește imaginea.

Urăște să spună mulțumesc. Simte nevoia să se justifice în fața celor care nu-i dau dreptate sau să-i calce în picioare.

Scăderea retenției ori deteriorarea moralului angajaților pe zi ce trece le pune  pe seama situației economice precare sau al ghinionului pe care-l are la alegerea oamenilor.

”La mine în prăvălie se strâng toți impotenții mon cher” zice adeseori Semizeus ca și când nu ar avea nicio legătură cu recrutarea acestora.

Oamenii muncesc mult mai bine când sunt apreciați pentru ceea ce fac și au o autonomie suficientă cât să se simtă răspunzători pentru calitatea rezultatelor obținute.

Un lider inteligent emoțional înțelege asta, face tot posibilul pentru a încuraja manifestarea creativității, a  responsabilității angajaților lui fără să-și bată capul să-i  controleze la fiecare pas ca un micro manager.

El cere feedback, știe să asculte, nu are agende ascunse sau favoriți și reușește să pună interesele proprii pe un plan secundar atunci când este necesar.

 

The following two tabs change content below.

Călin Cavaleru

Autor, speaker, consultant specializat în tehnici de gândire rațională. Își ajută clienții să găsească cele mai simple, profitabile și durabile soluții de business.

Ultimele articole postate de către Călin Cavaleru (vezi toate)