Comportament de vătaf

Semizeus nu este foarte popular în propria organizație. Nu-l deranjează asta, nu-și dorește să schimbe nimic. Este de părere ca așa cum a obținut rezultate până acum, tot așa va merge și de aici înainte. Crede că oamenii vor da maxim indiferent cum li se pare el, atâta timp cât le plătește salariile.

Am discutat și cu angajații lui. Singura întrebarea pe care le-m pus-o a fost ce îl face pe Semizeus enervant și implicit pe ei ineficienți, nervoși, lipsiți de motivare. Mi-au răspuns că obiceiurile proaste ale șefului lor sunt cauza, anume:

Întâlnirile lungi și dese

Nimic nu este mai frustrant decât să ai de terminat lucrări importante, care țin în loc alți colegi sau clienți, și tu să stai blocat într-o întâlnire lungă, fără agendă, fără un scop evident. Nu aduci nici o valoare fiind acolo. Simți cum conversația nu duce nicăieri. Te gândești că lucrând, la biroul tău, ai putea fii productiv.

Telefoanele la ore nepotrivite

Ai ajuns acasă după niște ore suplimentare. Mori de foame și îți pregătești ceva pe fugă. Sună telefonul. Nu e nimic care (se) arde, în afară de mâncarea ta eventual.

Semizeus simte nevoia să-ți povestească ceva pe larg doar ca să nu uite până mâine. Doar ești memoria lui de avarie și totodată ideal pentru a fi transformat în țap ispășitor dacă se împute treaba.

Când îți dă telefon, chiar și când ești în vacanță, începi să te gândești că ți-ar fi mai bine într-o companie care respectă viețile personale ale oamenilor și nu încurajează un comportament de vătaf al celui care ar trebui să respecte primul, timpul liber al subordonaților.

Glumele neinspirate

În zilele lui bune Semizeus își salută angajații, indiferent de poziția lor, cu întrebarea „până când crezi că am să te mai plătesc degeaba?”. Alteori le spune cum le va opri din salariu pentru că le oferă consultanță gratuită și astfel fură meserie și sunt plătiți în același timp.

Această abordare este stupidă și când nu duce la conflicte deschise, duce la nepăsare și neimplicare, pentru că nimeni nu suportă, pe termen indefinit, nesimțirea agresivă a unui  șef care nu-și pricepe menirea.

Delegarea de amorul artei

Ai primit un proiect și odată cu el asigurarea că este numai sarcina ta să-l duci la bun sfârșit. Pe măsura ce proiectul se desfășoară Semizeus intervine în deciziile tale.

Mai mult începe să facă personal lucruri funcționând ca resursă. Ești complet dezorientat. Cine răspunde de rezultate? Simplu, dacă iese bine, el. Dacă iese prost, tu.

Aluzii în loc de sarcini

„Să găsim o soluție să creștem baza de prospectare” spune Semizeus într-un grup de manageri. Niciunul nu simte că a primit o sarcină, pentru că nici nu s-a întâmplat asta decât în imaginația conducătorului. Peste o săptămână unii dintre ei sunt scuturați să spună exact cu cât au crescut numărul de prospecți.

Exprimare aluzivă a așteptărilor nu aduce nimic bun. Oricine preferă să primească sarcini clare, să știe ce are de făcut, să înțeleagă ce libertate de acțiune are sau cum va fi evaluat.

Un manager care-și merită poziția ia decizii.  Consecințele lor enervează când pe unii când pe alții pentru că nu ai cum să mulțumești mereu toată lumea.

Asta face parte din viață de conducător și dacă vrei eficacitate ești nevoit să ți-o asumi și să o gestionezi cât poți de coerent astfel încât compania să-și continue drumul către rezultatele prognozate.

În ceea ce privește comportamentul față de cei cu care lucrezi, ai de ales. Fiind agresiv, risipind timpul oamenilor și pisălogindu-ți echipa frecvent vei pierde cei mai talentați angajați și vei obține, de la cei care totuși rămân, minimum de implicare.