Să fii CEO nu-i un concurs de popularitate

Ca lider al unei organizații ai o grămadă de treabă. Ai de stabilit direcția strategică, împreună cu echipa ta de top, de supravegheat felul în care ea se implementează, de aliniat cultura la strategie și de încurajat și implicat toți oamenii pentru atingerea țelurilor comune.

Asta așa pe scurt, pentru că mai sunt și multe altele – procese, structură organizațională, capabilități, sisteme de evaluarea performanței, etc.

Aparent rămâne foarte puțină vreme pentru joculețe de putere. Numai aparent, pentru că practic vezi cum 80% din timpul CEO-ului se consumă fix în politică, adică în uns rotițe, în evitarea conflictelor productive și neproductive la un loc și în consolidarea imaginii proprii.

Ce scop urmărește el alocând atâta timp construirii unei imagini pentru uz intern, activitate aparent neproductivă?

Să fie văzut ca băiatul bun sau, în cel mai nefericit caz, să nu fie văzut ca băiatul rău. Și, da, desigur se aplică la fel și în cazul doamnelor aflate în poziții de top. Una dintre ele aproape m-a convins că principala ei realizare este că a jucat, cu succes, rolul băiatului bun al companiei vreme de 30 de ani. Numai că nimeni nu o percepea așa

Dar asta este o poveste pentru altă dată. Merită amintită doar ca să înțelegem cât de puternică este propria imagine ca factor motivator pentru un CEO și, în același timp, cât de puțin contează, pentru același CEO, cum îl percep ceilalți, atâta vreme cât consideră că a dat ce trebuie pe altarul companiei și eventual poate justifica asta prin ”dovezi”.

Pe scurt conducătorul face un efort semnificativ ca să-și construiască o imagine pentru el însuși și pentru liniștea lui personală, nu neapărat pentru a fi apreciat de ceilalți cum am putea crede.

Astfel el va evita de exemplu să dea feedback negativ direct pentru ca să fie considerat un șef bun. Rezultatul cel mai frecvent în această situație este că, cei prinși cu mâța în sac îl vor considera, fie complet absent, fie nepriceput fie chiar rău intenționat – ăsta le adună și când i se pare că s-au făcut destule, îmi dă cu ele-n cap.

În aceeași secvență de idei conducătorul băiat bun va evita să ia personal măsuri  punitive, sperând că angajații afectați vor cumpăra povești de genul ”eu nici nu am știut”, ”nu am semnat eu”, ”dacă era după mine se termina altfel”…

Adevărul este că nimeni nu înghite aceste gogoși și nu fac decât să se constituie în circumstanțe agravante pentru corectitudinea, moralitatea și intențiile reale ale șefului.

Dacă-ți vine să te joci de-a băiatul bun și chiar nu te poți abține, gândește-te că înfrunți riscul de a crea o cultură a mediocrității, suspiciunii și neîncrederii concomitent cu un mediu deloc favorizant pentru performanță.

Nu în ultimul rând faptul că reușești să te păcălești singur despre valoarea sau calitatea imaginii proprii nu te va ajuta prea mult când va veni vremea și se va trage linia. CEO-ul care acționează ca și când ar participa la un concurs de popularitate nu-l termină între primii 22…