Principii ale fondatorului care duc la faliment

Din ce în ce mai des companii care nu au lucrat niciodată cu statul, dar au reușit să depășească cifre de afaceri de 10 milioane de euro/an, fondate de români cu o idee genială, dau colțul. Adică intră-n insolvență sau direct în faliment clătinând și așa șubreda economie autohtonă.

Printre cele mai importante cauze ale fenomenului sunt: mediul economic extern (companiei) extrem de neprietenos și, mult mai important, incapacitatea membrilor fondatori de a conduce corabia.

Din filozofia fondatorului român de business aș aminti niște principii a căror aplicare consecventă cheamă și desăvârșesc dezastrul firmei. Poate măcar un antreprenor fondator de afacere legitimă citește, se trezește din somnul rațiunii înainte să fie prea târziu și reacționează ca-n perioada în care s-a ridicat:

”Am avut succes deci sunt extrem de inteligent, perspicace, capabil să identific permanent oportunități.” – ar putea fi într-o oarecare măsură adevărat dacă nu ar interveni lenea, autosuficiența, modificarea radicală a preocupărilor din zona de business în zona de petrecut vacanțe spectaculoase și epatat oameni insignifianți.

Existența succesului nu este un motiv rațional pentru care antreprenorul nostru ar trebui să ignore judecata echipei cu care lucrează și părerile specialiștilor din organizație doar pentru că uneori deciziile pe care le-a luat bazându-se pe intuiție au fost productive. Dacă ar fi cinstit când se uită în oglindă ar vedea de 3 ori mai multe decizii stupide, generatoare de pierderi către care l-a condus aceeași intuiție.

”Am toate soluțiile, cunosc răspunsurile tuturor întrebărilor, soarele răsare doar dacă-i permit” – complet fals și extrem de neproductiv pentru că frânează inovația, schimbarea, optimizarea proceselor organizaționale, modernizarea regulilor și procedurilor de lucru și dinamitează motivarea angajaților.

Sentimentul de ”mușchi peste tot” pe care îl încearcă mulți dintre antreprenorii fondatori de companie îi face să minimizeze pericolele care vin din partea competiției, să dea drumul cu mult prea mare ușurință oamenilor pregătiți care vor să plece din echipă fără să evalueze consecințele prezente și viitoare sau să se poziționeze greșit când interacționează cu factorii de decizie din organizațiile client.

Cauzele reale ale nereușitelor fie nu vor fi găsite deloc pentru că nu se va face o analiză, fie vor fi băgate sub preș sau cosmetizate astfel încât să nu contrazică principiul imuabil al infailibilității fondatorului și în felul acesta nimic nu va fi învățat din greșeli, ele putând fi repetate la nesfârșit spre deliciul spectatorilor mai mult sau mai puțin implicați.

”Nu voi modifica ”vechile practici” pentru că ele m-au dus la succes” – asta înseamnă că nu sunt capabil să înțeleg că m-am transformat dintr-un haiduc care lucram 3 zile și 3 nopți fără pauză într-un garaj ca să livrez la timp, într-o fabrica.

Nu voi folosi previziuni pe termen mediu și lung, nu voi optimiza stocurile, nu voi planifica reparațiile periodice la utilaje și nu-mi voi pierde vremea cu trainingul ”on the job” al oamenilor și cu atât mai puțin cu cel de abilități sau de integrare culturală pentru că nu am mai făcut asta niciodată în trecut.

Voi accepta orice fel de lucrare indiferent cât este de complexă, costisitoare sau improprie iar prioritate vor avea desigur lucrările amicilor chiar dacă ei nu sunt decât ocazional clienți pentru că așa am progresat din vremuri imemoriale.

”Voi păstra lângă mine oricât timp vechii camarazi pentru că ei îmi sunt loiali și știu tot ce este de știut despre cum merg lucrurile, ce trebuie făcut și ce nu trebuie nici măcar gândit pentru că este taboo.” Oricât de mult ar greși sau ar fi depășiți de noile provocări camarazii de la început de drum vor fi protejați și favorizați în condiții de conflict cu noua gardă. Asta duce la politizarea excesivă a felului în care se rezolvă problemele și se iau deciziile și totodată la lehamite în rândurile lupilor tineri care-și vor căuta de drum către zări unde există ceva mai multă dreptate și mai puțin favoritism. Cu timpul nimic nou, bun sau rău, nu se va mai întâmpla și compania va pierde orice fel de avantaj competitiv ar fi avut pe vremuri.

”Nimeni nu mișcă fără să știu sau să aprob eu și dacă cineva îți asumă totuși răspunderea și face ceva care iese bine voi distruge atât rezultatul cât și omul ca să nu se mai repete.” Nevoia de control absolut, până în cele mai ridicole detalii, este de departe cea mai periculoasă practică pentru sănătatea companiei. Din păcate un fondator care ”se respectă” nu va da drumul din mână nici când va avea 100, 500 sau 25.000 de angajați deși va realiza undeva în bezna minții lui că nu mai are demult destule mâini. Cel mai rău este că această abordare ucide inițiativa și responsabilitatea oamenilor din companie pentru că ei înțeleg că până la urmă fondatorul își va face numărul cum vrea el și până atunci așteaptă să vadă ce-o mai fi.

Părerile, valorile și viziunea fondatorului sunt extrem de importante pentru dezvoltarea unui business care produce. Incapacitatea lui de adaptare este cea care ucide afacerea ridicată cu muncă, sudoare, inițiativă și creativitate. Cu cât sunt mai mulți fondatori cu atât mai repede și mai urât va muri businessul când ei încetează să se adapteze eficace.

Uneori echipele de management, dacă există, pot opri sau întârzia fenomenul dar asta înseamnă și că antreprenorul care a deschis afacerea are o oarecare capacitate de a se adapta noilor situații, de a asculta ce au oamenii de spus și de a crede că soluțiile bune pot veni și de la colaboratori.