Când pierzi lupta cu detaliile

Semizeus este un CEO extrem de ocupat. Se implică până în detaliile cele mai ridicole de bugetare, în campanii de comunicare, recrutare, în relațiile cu furnizorii, studii de piață, face poliție cu angajații și orice altceva i se pare lui că mai arde.

Deși are o echipă de management care să-l ajute e convins că rolul lui este să pună personal mânuța ca să miște orice nimic. Pentru că, nu-i așa, ce-și face omul cu mâna lui e lucru manual.

De cele mai multe ori este plin de nervi și nu se poate concentra. Deși se consideră campion la multitasking stresul și alergatul în toate direcțiile în același timp îl fac să fie mereu depășit de evenimente. Uneori chiar realizează ce i se întâmplă dar o dă pe ghinionul lui proverbial care i-a adus, din nou, o echipă de tâmpiți ineficienți.

Dacă ziua ar avea 48 de ore ar fi mult mai fericit și poate chiar eficient. Numai că ziua n-are!

Mulți lideri confundă eficacitatea cu suma activităților pe care sunt capabili să le ducă personal la bun sfârșit. Asta îi face să aibă un program care geme de treburi de făcut. Majoritatea sunt fie inutile, fie nu aduc cine știe ce valoare în economia jocului. Pentru că nu le pot așeza niciodată într-o ordine logică a priorităților simt că se sufocă sub presiunea evenimentelor cotidiene, dar asta îi face să se creadă indispensabili.

Timpul zboară și inițiativele cu adevărat importante sunt amânate sau complet uitate. Până când devin urgente. Atunci intervine frustrarea pentru că agenda se încarcă și mai mult. Calitatea deciziilor are de suferit pentru că lipsește vederea de ansamblu și analiza se face pe genunchi sau nu se face deloc.

Eficiență leadership-ului nu se măsoară în cât de multe lucruri poți să faci cu mâna ta. Un conducător își demonstrează utilitatea creând condițiile pentru implementarea la timp a inițiativelor strategice sau a celor operaționale de importanță majoră, nu strângând șuruburi cu dinții sau îndoind  lingurițe din priviri.

Deși e simplu de înțeles că cine aleargă după mai mulți iepuri nu prinde niciunul, există destui șefi care simt nevoia de a se ocupa personal de cât mai multe chestiuni minore.

Dacă Semizeus ar rezista tentației de a se implica în orice prosteală ar avea timp să rezolve chestiunile vitale pentru dezvoltarea business-ului. Ar avea timp de strategie, de redesenarea proceselor cheie, de integrarea rapidă a noilor veniți sau de stabilirea unor obiective logice.

Stând deoparte atunci când e cazul, ar permite oamenilor lui să contribuie mai mult la identificarea și soluționarea provocărilor operaționale, să se facă utili și chiar să înțeleagă pentru ce sunt plătiți. Să nu se mai simtă ca niște preșcolari în vacanță când el e plecat din clădire sau doar a întors capul.

Colaborarea, productivitatea, responsabilitatea în organizație ar crește dacă  fiecare ar gestiona teme clare la care se pricepe. Dacă s-ar lucra cu deadline-uri realiste și ar exista resursele necesare.

Imaginea și credibilitatea lui Semizeus ar fi și ele mai bune dacă el ar pricepe că a depășit stadiul de simplu executant, că se așteaptă de la el să demonstreze o viziune clară, determinare în atingerea scopului și capacitatea de a-și însufleți echipa.