Paradox – organizația agilă

Semizeus își dorește o organizație agilă pentru că nu a avut niciodată una și i se pare că i-ar trebui. Cere creativitate și inițiativă. Vrea ca oamenii lui să gândească, să prevadă schimbările, să adapteze soluțiile oferite cerințelor pieței. Să fie motivați. Să-l urmeze în toate inițiativele importante.

Nu e nimic straniu până aici. Semizeus crede că este un lider minunat pe care oamenii îl iubesc și îl urmează pentru simplul motiv că există. Doar că nu este deloc așa.

Care să fie problema? După zeul nostru buimac, desigur angajații sunt greșiți.

Să-i întrebăm pe oameni cum se vede de la ei organizația, agilitatea ei sau leadershipul lui Semizeus. Ei ne spun că:

Ne-ar folosi o strategie ca să înțelegem mai multe despre direcția și identitatea companiei și să putem să ne canalizăm eforturile în consecință.

Am aprecia și am reacționa mult mai bine dacă am avea obiective clare numai că Semizeus evită să le facă specifice ca să-și păstreze deschisă opțiunea de a judeca performanța după cum îl aranjează pe moment.

N-ar fi rău să-și respecte mai des cuvântul dat pentru că, deși circumstanțele se schimbă, ele nu sunt o scuză ca să procedeze doar cum îi convine.

Să comunice clar, transparent când e vorba de treabă, să fie mai puțin permisiv față de bârfe și mici joculețe de putere. Să nu genereze conflicte doar ca să învrăjbească lumea sau să aibă ce arbitra.

S-o lase mai moale micro management. Demonstrează periodic specialiștilor din firmă că tot el știe mai bine cum se face treaba lor și că numai mărinimia proverbială îl face să continue să le plătească salariile.

Să se preocupe mai puțin de nimicuri, de exemplu cum arată și cum este decorat biroul lui. Să arate un pic de grijă pentru îmbunătățirea mediului în care lucrează ceilalți.

Să creadă în dezvoltare și în învățare. Susține oricui stă să-l asculte că oamenii nu se dezvoltă prin training, mentoring sau coaching. Meseria se fură, nu se învață. Nu există talente, în afară de el, deci măsurile de asigurare a succesiunii pentru pozițiile cheie sunt irelevante.

Explicația paradoxului cu care se confruntă Semizeus este relativ simplă. Leadershipul determină cultura. Aderența oamenilor la cultură determină nivelul lor de implicare.

Dacă vrei să generezi o  cultură sănătoasă și eficace trebuie să fii coerent, pasional, cinstit cu tine și cu ceilalți, autentic, credibil. Trebuie să comunici deschis și clar. Să fii consecvent, prezent și empatic.

Succesul liderului se măsoară în numărul de oameni care-l urmează voluntar, nu în numărul de oameni care îi știu de frică și se ascund de el.

Managementul este despre autoritate, leadershipul nu. Să fii lider înseamnă să implici și să inspiri oameni, nu să le impui ideile tale oricât ți s-ar părea de geniale.

Un conducător adevărat te face să-l urmezi, dincolo de pasiunea cu care își urmărește viziunea, pentru că îți înțelege grijile și preocupările și te ajută să le depășești.

O organizație agilă nu se naște într-o cultură întunecată combinată cu un leadership dubios pentru că oamenii oferă tot ce pot doar dacă sunt convinși că merită efortul.

Semizeus continuă, netulburat de insuccese, să caute o soluție magică care să-i permită să taie și să spânzure cum are el chef și în același timp să fie iubit și urmat necondiționat într-o organizație lină și agilă. Din fericire ea nu există.