Reguli de aur ale comunicării ineficiente

Am dat peste un CEO care vorbește mult. Și prost. Când spun prost mă refer la rezultatele pe care le obține când discută cu angajații lui, rezultate pe care le evaluează și singur ca fiind modeste.

Desigur își mângâie orgoliul considerând că oamenii din subordinea lui sunt incapabili să-l înțeleagă. Cauzele ar fi pregătirea lor slabă, intențiile discutabile, lipsa oricărei ambiții de a realiza lucruri. Fals!

Adevărul este că acest conducător, care se vede un comunicator desăvârșit și un lider de excepție, ignoră cu grație câteva dintre regulile de aur ale comunicării:

Se concentrează pe el și nu pe audiență. Este boala cea mai răspândită printre vorbitorii lipsiți de experiență. Ascultătorul simte imediat că nu vorbești pentru el, ci pentru tine, și-și pierde complet interesul. Cum Semizeus nu urmărește reacția intelocutorului poate să-și continue discursul mult după ce ascultătorii lui au adormit.

Nu știe când să asculte. Comunicarea nu este o stradă cu sens unic. Monologul, oricât de bine documentat ar fi, nu permite niciun schimb de idei. Experiența, creativitatea și capacitatea de a inova a oamenilor nu se pot manifesta în lipsa dialogului. Nici interesul lor pentru ce spui.

Nu adaptează mesajul. Fiecare grup, departament sau persoană are propriile îngrijorări și întrebări critice. O comunicare care le acoperă pe toate nu există. Fie reușești să vorbești cu fiecare pe limba lui fie mesajul nu va fi înțeles spre frustrarea tuturor părților.

Nu se limitează la esență. Din dorința de a împacheta cât mai ”frumos” ce are de spus vorbește mult și transmite fie prea puțin, fie insuficient de clar pentru ascultător. Pentru un ascultător mai puțin antrenat în descifrarea limbajului de lemn mesajul devine atât de confuz încât la sfârșitul lui va fi și mai nelămurit în legătură cu ce se așteaptă de la el.

Nu leagă comunicarea de un plan de acțiune. Inițiativele doar spuse, care nu implică pași următori clari, responsabili și termene de livrare, nu există. Asta golește complet discuția de substanță pentru că oamenii învață repede că, indiferent ce aud, nu o să se miște nimic practic. Doar se vor relua la nesfârșit aceleași subiecte fără a li se identifica vreodată soluții.

Nu e convingător. Vorbește plat, fără intonație și fără pasiune. Pare ca nici el nu crede cu adevărat ce spune. Nu reușește să-și implice sau motiveze auditoriul ci doar să-l adoarmă.

Nu spune în ce fel te afectează mesajul lui. Dacă ce-mi spui nici nu mă ajută, nici nu mă încurcă, atunci pur și simplu nu mă interesează. În lipsa lui ”what’s in it for me” vorbele tale îmi intră pe o ureche și îmi ies pe cealaltă în același timp. Mai mult te adaug pe lista mea neagră pentru că mi-ai pierdut vremea de pomană și-ți plătesc cu aceași monedă cu proxima ocazie.

Soluția de redresare la care s-a gândit Semizeus este pe cât de ușor de aplicat pe atât de ineficientă. De acum încolo va comunica doar prin e-mail și decizii scrise cu semnătură de luare la cunoștință. Această abordare ajută doar ca să poți demonstra că ai spus, nu ca să fii ascultat sau  înțeles și cu atât mai puțin ca să se miște lucrurile.

Un conducător de organizație eficient gestionează atent combinația dintre comunicarea formală și cea informală. El folosește un limbaj și un comportament adecvat fiecărei situații pentru că știe că va fi judecat și urmat în luptă doar dacă vorbele și faptele lui transmit același mesaj.

Cum înțelept spunea Lyndon Johnson ” I’d rather have them inside the tent pissing out than outside the tent pissing in”. Tu ce preferi?