Întâlnirea față-n față are rolul ei, folosește-o

Lui Semizeus îi plac emailurile, telefoanele, sms-urile și în general orice mod de comunicare care exclude întâlnirea față-n față. Aceste canale de transmitere ale mesajelor sunt pentru el suficient de impersonale ca să-și poată permite să fie agresiv, grosolan și să facă glume discutabile sub pretextul că era grăbit, la volan sau se gândea cum să schimbe lumea.

Există și merită luate în calcul mai multe motive pentru care întâlnirile față-n față nu trebuie eliminate din rutina zilnică a managerilor ”extrem de ocupați”.  Pentru cei care-și măsoară succesul în rezultatele obținute și nu în lungimea listei de to-do o parte dintre ele sunt:

Afli mai multe informații despre subiectul în discuție pentru că la telefon sau în e-mail oamenii se concentrează să comunice doar strictul necesar. Chiar dacă se străduiesc să te pună în context nu vor fi la fel de eficienți ca atunci când discuți la o cafea. Culoarea și nuanțele nu pot fi transmise complet în lipsa prezenței fizice. Până și numărul incert al urechilor care ar putea să audă ce zici te fac mai circumspect când ești la telefon.

Dezvolți relațiile personale pentru că, în afară de discuțiile despre business în întâlnirile față-n față apuci să discuți și despre cine ești cu adevărat ca persoană cimentând astfel relațiile cu cei pe care-i vezi. Iar calitatea relațiilor personale este un avantaj competitiv major atunci când un client își alege furnizorul, un șef îți evaluează subalternul sau un om decide dacă mai rămâne sau nu în firmă.

Auzi noutăți despre alte subiecte care pot constitui oportunități pentru tine pentru că există mai mult timp atât să vorbești despre context cât și să observi direct ce se întâmplă atunci când ai ieșit din birou și ești în vizită la client, furnizor sau angajat. Cu cât ești mai familiar cu imaginea de ansamblu cu atât poți răspunde mai complet nevoilor celor cu care interacționezi. Dacă îți păstrezi mintea deschisă o să observi și oportunități mai puțin evidente care merită urmărite.

Transmiterea și receptarea mesajelor se poate face mult mai clar pentru că fiecare dintre cei prezenți îți va exprima cu voce tare nelămuririle pe care le are atunci când aude afirmații care nu-i sunt clare. În fața mesajului scris există riscul ca, după citiri repetate, să facem presupuneri neverificate pe care le vom considera fapte și le vom folosi atât în interpretarea mesajului cât și în construirea răspunsului.

Știi mai exact cum stai pentru că vezi și semnalele nonverbale ale celor cu care te întâlnești în persoană. Uneori reușești pentru că ești șef, client sau furnizor puternic să impui felul în care oamenii acționează. Asta nu înseamnă că există un acord și nici că vei obține rezultate excepționale dacă nu continui să te implici, să convingi și să-ți motivezi colaboratorii. În lipsa mesajelor non verbale vei alege să crezi că ești pe drumul cel bun și nu vei mai face nimic ca să elimini obstacolele și frustrările probabile pentru că e mai simplu așa.

Semizeus nu poate înlocui calitatea interacțiunii în persoană oricât de eficace și-ar folosi gadgeturile.

Poate să i se pară atractiv să rezolve aparent mai multe chestiuni comunicând prin metode ”septice” care nu presupun prezență fizică cu oamenii lui, numai că rezultatele obținute vor fi mediocre deoarece mesajul va ajunge insuficient de clar sau convingător, iar chemarea la arme va fi interpretată creativ în avantajul celui care citește ce scrie și înțelege ce vrea.

Pentru a obține implicarea și angajamentul angajaților tăi este nevoie să-i întâlnești, repetat, față-n față. Ca să-ți cunoști cu adevărat clienții și să le poți asigura o experiență excepțională de interacțiune cu compania pe care o conduci e  mult mai bine să te uiți în ochii lor și să-i asculți vorbind. Nici furnizorii nu dau tot ce pot cât timp nu-ți înțeleg complet nevoile și prioritățile.

E tentant să comunici folosind cât mai mult tehnologia pentru că e simplu, ai la îndemână instrumente din ce în ce mai performante și este mai puțin traumatic să te dai cocoș din spatele unui ecran. Doar că lipsesc nuanțele, astfel că răspunsurile la întrebările cheie, atitudinea ori tonul interlocutorului îți oferă adesea informații insuficiente pentru a lua cea mai fericită decizie.

Nu fii comod, folosește întâlnirea față-față ori de câte ori ai dubii, lipsesc informații importante sau consecințele unei comunicări incomplete ar putea fi dezastruoase.