Viața e frumoasă

Semizeus este un CEO căruia îi place liniștea. Nu știe să conducă nici organizații, nici oameni. Asta nu-l împiedică să se simtă perfect în vârful ierarhiei și să vrea să-și păstreze scaunul pe termen indefinit.

Își ocupă cea mai mare parte din timp întrebându-se unde este, ce ar mai avea de făcut, pe cine ar mai putea să amâne sau să aburească, ce teme care zac neatinse de secole ar putea fi delegate sau pe cine o să dea vina când șefii vor observa că merge prost.

Asta dacă s-ar decide vreodată să delege. Contemplarea haosului este, un ”full time job” că doar ce resurse mai ai să miști lucruri după ce te gândești atât de mult și de intens la binele organizației…?

Îi trec prin cap niște frânturi de idei,  cețoase, despre ce i-au mai spus diverși binevoitori că ar putea face mai bine:

Să-și petreacă peste 60% din timp ocupându-se de inițiative strategice sau de importanță majoră. Ar putea să ajute compania să-și atingă țintele și oamenii să fie motivați și să-și concentreze eforturile acolo unde este util, dar acest exercițiu nu-i deloc amuzant.

În plus presupune să cunoști felul în care funcționează organizația, să înțelegi care sunt inițiativele strategice ceea ce este dificil pentru Semizeus care este adeptul conceptului ”o strategie diferită pentru fiecare zi” în funcție de ce-a visat azi noapte.

Să-și stabilească eficient prioritățile și să-și respecte planurile. Nici asta nu funcționează prea grozav pentru că nu ai cum să știi care sunt prioritățile când scopul sau direcția companiei nu-ți sunt clare. Astăzi fugi după profit, mâine te interesează creșterea și poimâine te gândești la achiziții.

Acum ești mai catolic decât papa, peste 5 minute încalci orice principiu moral pentru că-ți amenință interesul personal. Consideri etica o haină pentru vreme rea și ești uimit și profund dezamăgit că ceilalți fac ce faci tu, nu ce încerci să le impui pe vorbe.

Să ia hotărârile urgente rapid fără s-o mai lălăie, să amâne fără sfârșit sau să revină peste ele de 500 de ori. Nu poate să facă asta pentru că este incapabil să-și asume riscuri. Nesiguranța cronică îi impune să cunoască toate informațiile înainte să aleagă calea cea bună, ori asta este mai mereu imposibil.

Chiar și așa, în ritmul și în stilul lui, este nevoit să ia 2-3 decizii importante pe an pentru că este presat de echipa de management care nu se poate descurca fără ele.

Să comunice esențialul, la timp și cui are nevoie să știe. Foarte complicat de făcut pentru Semizeus deoarece nici lui nu-i este clar ce este important sau urgent pentru că lucrează cu standarde și măsuri variabile.

Adăugăm și lipsa lui maladivă de încredere în oameni și obținem imaginea completă. Așa că de obicei comunică târziu, incomplet, nu neapărat persoanei care trebuie să știe.

Să nu mai creadă că dacă a pus niște inițiative pe o listă de to do asta înseamnă că se și ocupă de ele. Nu-i vine să renunțe la lucrurile scrise cu mânuța lui, oricât de inepte ar fi ele, pentru că a făcut efortul să le consemneze iar asta nu-i puțin lucru.

Chiar și planurile pe care nu le-a mișcat deloc de ani de zile, pe care le revizuiește din 6 în 6 luni, doar ca să nu se umple de praf, îi par mai prietenoase și aproape rezolvate pentru că sunt notate undeva, deci sub control.

Nu-i place că există și varianta în care ar putea să se apuce de treabă, așa că alungă vehement din minte prostiile astea care nu-l ajută cu nimic, îi blagoslovește-n barbă pe binevoitorii care nu-și văd de treaba lor și insinuează că e incompetent, apoi rememorează bancul cu inginerul și managerul:

A man is flying in a hot air balloon and realizes he is lost. He reduces height and spots a man down below.

He lowers the balloon further and shouts: „Excuse me, can you tell me where I am?”

The man below says: „Yes, you’re in a hot air balloon, hovering 30 feet above this field.”

You must be an engineer” says the balloonist.

„I am” replies the man. „How did you know?”

„Well,” says the balloonist, „everything you have told me is technically correct, but it’s no use to anyone.”

The man below says „you must be in management.”

„I am” replies the balloonist, „but how did you know?”

„Well,” says the man, „you don’t know where you are, or where you’re going, but you expect me to be able to help. You’re in the same position you were before we met, but now it’s my fault.”

Semizeus zâmbește. Îi place. Așa ar trebui să meargă treaba! Există șefi pe lume tocmai ca să călărească haosul cum le vine lor mai la îndemână, feriți de răspundere și imuni la consecințele deciziilor lor stupide, iar angajații șterși, obedienți, cu personalitatea palidă trebuie să-și asume vina, fie că este sau nu a lor. Viața e frumoasă!