Încă o întâlnire de coșmar

Omul e mândru de realizările lui! Are și de ce. A pornit de la zero și a construit o companie, care are un nume pe piață, realizări memorabile, clienți importanți. A depășit cu succes situații de criză aparent imposibile. A scos mereu căruța din șanț, indiferent cât de adânc era îngropată în noroi.

Acum este mai greu cu ratele la bancă, cu piața, care pare că așteaptă la nesfârșit ceva, și cu puținii clienți constanți, din ce în ce mai pretențioși. Nu mai înțelege foarte bine ce i se întâmplă. Informațiile pe care le are nu sunt suficiente. Incertitudinea îl biruiește. Nu-i nimic, va merge înainte cu speranța că poate păstra firma-n viață.

I se pare o idee bună să-și convoace managerii la o întâlnire, nu pentru că ar avea să le spună ceva, ci ca să le aducă aminte de unde răsare soarele și cine comandă în organizație.

Face asta periodic, pentru că, nu-i așa, „ochiul stăpânului îngrașă șeptelul” , adoră să deranjeze oamenii de la treabă și-i place să-i facă să se certe pe nimicuri.

Să stabilești o întâlnire neanunțată, oricând îți trece prin cap și pentru motive complet irelevante, pentru bunul mers al afacerii, este o cale sigură, și, din păcate, adesea bătută, pentru a demonstra celor cu care lucrezi că nu-ți pasă de ei. Asta te “ajută”, în mod special, când, în alte situații, vei avea nevoie de aportul lor necondiționat în situații delicate sau urgente.

O altă calitate demnă de menționat a acestui tip de întâlnire este că toată lumea, inclusiv tu, cel care o convoci, este nepregătită. Pe la a treia frază a discuției ai nevoie de informații pe care nimeni nu le are la îndemână și atunci, subiectul deviază.

Asta înseamnă că discuția durează cel puțin 2 ore, așa cum îi place eroului nostru. Intri ușor intrigat și ieși confuz pentru că nu s-a decis cu adevărat nimic. S-a bătut în schimb apa-n piuă. S-au dezgropat conflicte preistorice. Isteria, invectivele, aruncatul pisicii în curtea vecinului au luat locul rațiunii.

În loc de 3 teme, acum ai 7 fără să-ți fie clar care este mai importantă, mai urgentă sau cu cele mai grave consecințe pentru tine dacă nu o duci la bun sfârșit. Desigur nu te vei ocupa de niciuna dar vei avea grijă să-ți acoperi spatele.

Dacă șeful suprem ar vrea să transmită oamenilor cu care lucrează, că împreună sunt o echipă, și nu că ei sunt o echipă pe care el o conduce discreționar, este vital să dovedească respecț pentru timpul lor.

Un meeting eficient se întâmplă dacă:

• îl anunți din vreme
• te asiguri că cei invitați pot participa fără să amâne chestiuni mai importante sau mai urgente
• comunici o agendă a întâlnirii care să permită participanților să vină pregătiți
• confirmi, la sfârșit, valoarea timpului investit – tragi concluzii, stabilești pașii următori, responsabili și deadlineuri pentru toate acțiunile care vor fi puse-n practică

Dar șeful nostru nu știe calea dreaptă și nici nu vrea s-o învețe pentru că nu-l interesează să obțină rezultate excepționale cu orice preț. Nu vrea să lase din mână controlul absolut.

Își urmărește, ce-i drept haotic, agenda pe care o crede ascunsă, deși este vizibilă din avion. Vrea supunere absolută. O echipă dezbinată, ușor de manipulat căreia să-i bage pe gât ce vrea el.

Deși pierde bani, până la limita la care pune-n pericol însăși existența companiei, continuă pe drumul lui de despot atoateștiutor, pe alocuri luminat, pe alocuri draconic. Nu-i mai pasă de ceilalți pentru că știe că este cel mai bun. Că are întotdeauna dreptate. Doar e firma lui.

Patronul care le știe mereu pe toate își va duce mai devreme sau mai târziu organizația la faliment. Dezinteresul față de opiniile celorlalți, deciziile tâmpite ale căror consecințe nu și le asumă niciodată, nevoia de a-și impune punctele de vedere, oricât de absurde ar fi, sunt mult prea scumpe pentru a fi duse-n spate de un business legitim.

Chiar printre ruinele fumegânde ale afacerii pe care a distrus-o marele conducător va ține ultimilor supraviețuitori, prelegeri despre geniul lui de lider pentru că, nici atunci nu va accepta evidența.