Caut performanța cu biciul în mână

Semizeus a auzit că performanța se obține prin alinierea proceselor, structurii și sistemelor de evaluare ale performanței cu strategia organizației. La nivel teoretic poate să înțeleagă conceptul. Practic însă, acest drum este lung și anevoios. Iar el nu mai are răbdare pentru că este sub presiune.

Refuză calea complicată a definirii unei strategii și a implementării ei. Vrea rezultate imediate. Oamenii sunt leneși, se ocupă de prostii, trag chiulul nu se concentrează să pună umărul la construirea succesului liderului lor. Din cauza lor merge prost, iar el știe cum să procedeze.

Nu se gândește că lipsa lui de viziune, alocarea eforturilor în direcții irelevante sau timpul pierdut pentru că nu au existat așteptări și direcții clare de acțiune au dus către situația critică de astăzi.

Soluția este simplă și de bun simț. Va scoate biciul și va face ordine. Va demonstra că se poate ca el, adică cu un pic de hei rup, sacrificiu de sine al celorlalți, presiune nejustificată pe clienții existenți, oferte sălbatice de preț pentru prospecții care semnează repede plus orice altă idee prăfuită care nu rezolvă mai nimic pe termen scurt dar încurcă grav viitorul mărcii și al companiei.

Nu mai departe decât la ultima întâlnire, a cerut ferm ca cifrele planificate să fie atinse cu orice preț. Este adevărat că nu a explicat și cum s-ar putea face asta pentru că nici lui nu-i este clar.

A avut grijă să stabilească, cu voce tare, cine este incompetent, cine nu va reuși niciodată să-și depășească condiția și ce măsuri punitive se vor lua în cel mai scurt timp astfel încât să înceteze odată letargia. De aici încolo nu mai este treaba lui. E treaba lor, că d-aia sunt plătiți. Să facă bine să aducă rezultate.

Bunul obicei de a conduce prin forță, intimidare și agresiune revine periodic pe firmament în ciuda faptului că nu aduce niciodată beneficii pe termen mediu și lung.

Mai devreme sau mai târziu, orice Semizeus își pierde cumpătul sub presiunea rezultatelor imediate și alege calea ”bătrânească” a strângerii șurubului. Manifestările obișnuite sunt concedierile abuzive, ”răstingnirea” publică a celor care au (alte) opinii, stabilirea unor obiective nerealiste, schimbarea regulilor în timpul jocului și punerea în aplicare a controlului absolut.

Care sunt consecințele? Angajații nu se mai implică deloc. Se concentrează pe propria securitate și lasă deoparte treburile companiei. Comunicarea și colaborarea au de suferit. Inovația dispare cu desăvârșire.

Nu în ultimul rând, proliferează minciunile, dezinformarea și încercările permanente de a înșela sistemul.Capitalul uman al firmei se depreciază irecuperabil, erodat de sistemul care încurajează favoritismul, obediența și nonvaloarea.

O cultură care protejează reputația sistemului și a celor care conduc în detrimentul aplicării soluțiilor absolut necesare sau a protejării demnității angajaților ucide etica, responsabilitatea și performanța. Nu putem controla comportamentele fiecăruia, putem, în schimb, să clădim un sistem de valori care să nu permită abuzul și să stimuleze sentimentul de apartenență.

Oamenii motivați se implică, sunt creativi, inovează și aduc valoare când interacționează cu clienții sau furnizorii. Din ce în ce mai frecvent, ei sunt singurul avantaj competitiv pe care îl poți avea pe o piață în care similitudinea produselor și serviciilor crește permanent. Din păcate prea puțini manageri înțeleg asta și continuă să caute performanța cu biciu-n mână.