11 februarie

Nu vegeta prea mult pe partea greșită a baricadei

Spunem adesea una dar facem alta. Vânăm succesul, îl încolțim și când mai avem doi-trei pași de parcurs îi dăm cu piciorul. Ne așezăm cu ușurință, fără să ne gândim  cine știe ce, de partea greșită a baricadei. Ajungem astfel, pe nesimțite, să luptăm cu entuziasm împotriva propriilor  interese. Nici măcar nu suntem rău intenționați. Avem convingerea că noi știm mai bine, că cei care au altă părere sunt strâmbi, gândesc încet sau au agende ascunse. Ignorăm că pe lângă […]
16 august

Destinația finală – dezastrul

Zilele trecute m-am întâlnit la o bere și ”un pahar de vorbă” cu un grup de foști colegi. Ca de obicei în astfel de situații s-au spus bancuri, povești despre fiecare pe unde se mai învârte și s-au rememorat întâmplări haioase, triste sau ciudate din trecutul comun. Ne-am amintit de cel mai stupid, egocentric și nepriceput CEO ce ne-a fost dat să întâlnim vreodată. Omul care într-un fel sau altul ne-a făcut să ne căutăm de treaba pe alte meleaguri, […]
14 martie

Până-n pânzele albe

Cei mai mulți conducători de companie simt nevoia să-și impună mereu punctul de vedere, să ajungă, cât mai rapid, să aibă o prăvălie în care nimic nu tulbură liniștea-n front, obediența necondiționată, disciplina militarizată. Teoretic poate că sună bine. În realitate, străduindu-te să pui în practică această utopie nu ai nimic de câștigat dar mult de pierdut. Liniștea și pacea sunt la loc de cinste în firmele care sunt pe cale să dea colțul, nu în cele care sparg normele. Acolo […]
24 mai

Cum desenezi un proces de vânzare eficient

Interacțiunea cu prospecții nu e mereu la fel dar există o serie de pași, simplu de observat și documentat care-l duc pe vânzătorul tău rapid și precis spre semnarea contractului dorit. Suma acestor pași reprezintă procesul de vânzare. El nu-ți spune ce trebuie să faci în fiecare moment, dar te ajută să te orientezi, să-ți dai seama unde ai ajuns, la ce trebuie să te concentrezi și cât mai ai până la destinație. Scopul procesului de vânzare este să-i atragă […]