CĂLIN CAVALERU
Citește
„Angajați fericiți înseamnă clienți fericiți” pentru că angajații fericiți au încredere în ei, în compania lor și în produsele sau serviciile pe care le oferă pieței. Asta îi face să se implice și să pună pasiune atunci când vorbesc cu cei din afara firmei. Clienții simt această încredere, sunt „contaminați” de ea și iau mai ușor decizia de cumpărare.
Oare ce înseamnă mai exact angajați fericiți?
Să fie vorba despre mulți oameni care merg la serviciu într-un loc feeric unde toată lumea este mulțumită, nu există discuții în contradictoriu și, indiferent de rezultatele obținute, atmosfera este dulce și călduță…
Desigur că nu!
O companie de succes nu este copia palidă a Edenului imaginat de un personaj mai sărac cu duhul ci un loc unde potențialul uman este recunoscut și încurajat. Unde banii sunt un mijloc, nu un scop în sine, iar visurile îndrăznețe se transformă în obiective tangibile.
Aici angajații sunt deschiși către schimbarea utilă, învață mereu lucruri noi pentru că nu-și imaginează că ar fi perfecți. Ei au înțelepciunea de a-și admite greșelile făcute și curajul de a continua războiul chiar după câte o luptă pierdută. Iar liderii lor refuză să se complacă în mediocritate, se luptă cu birocrația care încurcă la mers și ucid în fașă corupția, servilismul, nepăsarea. Se ocupă să facă ce e necesar, nu jocuri de culise sau cascadorii de imagine.
Contrar unei prejudecăți pe care am auzit-o adesea exprimată de manageri, oamenii vin la servici ca să facă treabă, nu ca să piardă vremea. Unul dintre principalele criterii care îi motivează este să aibă obiective clare, remunerate corespunzător. Dacă obiectivele fie nu există, fie sunt exprimate astfel încât performerul nu le înțelege corect sunt puține șanse ca el să fie mulțumit sau sa-și atingă țintele.
Alt criteriu care asigură motivarea angajaților este calitatea mediului în care lucrează și micile beneficii de care se bucură. Ca să iau un exemplu simplu, cafeaua pe care unele companii o oferă gratuit angajaților înseamnă o diferență majoră pentru productivitatea lor. Nu am înțeles niciodată ce îi face pe directorii financiari puși pe „cost control” să o taie prima de lista de beneficii.
Aprecierea performanțelor celor cu care lucrăm este și ea un element important de motivare. Chiar și în lipsa unor obiective clare și măsurabile, satisfacția emoțională pe care o simți când ți se recunosc meritele și realizările contează enorm pentru felul în care te implici în rezolvarea sarcinilor viitoare. Cu toate că recunoașterea meritelor este o nevoie umană ușor de înțeles cei mai mulți lideri folosesc rar sau deloc acest instrument de motivare simplu, eficient și deloc costisitor.
Nu în ultimul rând oamenii au nevoie de încrederea managerilor și autonomie în rezolvarea sarcinilor pe care le primesc. Numai așa își pot dovedi capabilitățile și pot demonstra că ceea ce fac ei chiar contează.
În concluzie angajați fericiți sunt cei care știu clar ce se așteaptă de la ei, care sunt apreciați în mod corect și care au autonomie și responsabilitate în rezolvarea proiectelor care le sunt alocate . Și foarte important, cei care au performanțe excepționale sunt mereu printre angajații fericiți.