8 noiembrie

Strategie, decizie și disciplină în implementare

Punerea în practică a strategiei cere schimbări majore în gândirea și în modalitatea de a acționa a echipei de conducere. Indecizia și lipsa unui proces eficent de monitorizare al schimbărilor sunt principalele motive ale insuccesului. Soluția este disciplina în implementare.
1 noiembrie

Struțul care se crede vizionar

Semizeus este prizonierul rutinei. Îi place așa, nu-și propune sa schimbe nimc, se vede un vizionar. Cum altfel ar putea să păstreze controlul absolut? O secundă de neatenție din partea lui, omnipotentul CEO, și oamenii ar putea începe să gândească, să inoveze sau chiar să se implice. Ar începe haosul.
30 octombrie

Pompieri organizaționali

Auzeam zilele trecute conducătorul unei companii susținând că, în contextul actual, cu schimbări dese atât în mediul extern, cât și în cel intern al organizației, este o pierdere de vreme să definești o strategie pentru că nici nu apuci bine să o termini că deja trebuie să modifici câte ceva.
24 octombrie

Ce nu este delegarea

Cei mai mulți conducători de companii se plâng constant că au mult prea multe treburi de care trebuie să se ocupe personal și că niciodată nu le ajunge timpul. Asta îi stresează, le reduce productivitatea, capacitatea de comunicare și eficacitatea.