17 noiembrie

Brandul personal în social media

Febra social media a început ca o distracție. Chiar și cei care urăsc fenomenul acceptă că este cel mai simplu și eficient mod să ții legătura cu colegii de școală sau cu prietenii pe care timpul și împrejurările i-au îndepărtat. Stelele tehnologiei s-au aliniat la un moment dat și astfel conținutul multimedia a devenit simplu de împărtășit cu gașca de prieteni și dușmani din mediu virtual.
12 noiembrie

Fii un partener de nădejde

Nu e foarte simplu să definești viitorul unei companii și nu merge s-o faci de unul singur indiferent cât de priceput ai fi sau cât de sus ești cocoțat pe scara ierarhică. Prin urmare este important pentru un lider să conștientizeze că parteneriatul cu toți cei interesați de bunul mers al organizației este o potecă atractivă.
29 octombrie

Problemele de performanță se rezolvă cu răbdare

Deming spunea încă din 1982 că numai 15% dintre problemele legate de performanța îndoielnică sunt din cauza oamenilor care fac lucrurile să se miște, restul de 85% fiind din cauza managementului. Așa că metodele cel mai frecvent întâlnite când lipsește performanța de tip trimite-l la training, transferă-l, bagă-l la coaching sau în alte programe de îmbunătățire a performanței, amenință-l și dacă nici asta nu funcționează dă-l afară, nu sunt neapărat eficace.
1 octombrie

Hai să vindem civilizat

Semizeus nu este foarte priceput la vânzări. De fapt nu excelează nici ca manager sau ca lider. A ajuns CEO printr-un concurs de împrejurări, fericit pentru el dar dezastruos pentru companie și încearcă să se țină în șa cât poate de mult. Printre bătăile de cap majore pentru care n-are soluție se află și procesul de vânzare moștenit de la predecesorul lui.