4 iunie

Întâlnirea față-n față are rolul ei, folosește-o

Lui Semizeus îi plac emailurile, telefoanele, sms-urile și în general orice mod de comunicare care exclude întâlnirea față-n față. Aceste canale de transmitere ale mesajelor sunt pentru el suficient de impersonale ca să-și poată permite agresiuni, grosolănii și glume discutabile sub pretextul că era grăbit, la volan sau se gândea cum să schimbe lumea.
28 mai

Când experiența clientului e un pod prea îndepărtat

Compania multinațională a cărei CEO este Semizeus vinde servicii. Obiectivul conducătorului și singurul lucru pe care se concentrează este să atingă niște cifre de venit stabilite mai mult sau mai puțin aleatoriu de către înalta poartă. Nu reușește oricât de tare strânge șurubul, generează obiective aberante sau cioplește sistemele de bonificare.
25 aprilie

Semizeus crește lideri. Cu forța!

La fel ca în orice alt domeniu al muncii sau al vieții Semizeus știe cel mai bine ce trebuie făcut astfel încât să transforme oamenii cu potențial din subordinea lui în lideri adevărați. Problema este că ei, subiecții mentoring-ului, par să aibă idei, dorințe și soluții proprii pentru dezvoltare personală sau colaborarea cu echipele lor.
23 aprilie

Avocatul schimbării

Semizeus este cel mai bun prieten al schimbării. Spune oricând și oricui că este important să schimbi, să cauți permanent să faci altceva, să îmbunătățești, să inovezi, să creezi. Organizația pe care o conduce este perfect neschimbată sub mandatul acestui adevărat avocat al progresului. Pe vorbe schimbarea e simplă. Pe fapte e diferit. Fie nu știi exact ce ai de făcut, fie ești incapabil să alegi o singură cale și consumi resurse prețioase alergând după toți iepurii odată sau învârtindu-te […]