De ce ne deranjează adevărurile incomode

Lui Semizeus nu-i plac veștile rele sau adevărurile incomode. Nimănui nu-i plac. Asta nu le face nici să dispară și nici să devină mai bune doar pentru că le ignorăm.

Un client s-a răzgândit și nu mai alege soluția ta, deși a fost deja de acord cu toate condițiile contractuale. Un furnizor ți-a promis că livrează in 3 zile. Te anunță în ultimul moment că mai durează o săptămână și nici nu poate aduce tot ce ai nevoie.

Așa și acum. Semizeus ascultă încordat cum specialistul îi spune că prototipul, care trebuia să fie prezentat clientului mâine, nu poate fi gata pentru că, în perioada de testare, au apărut probleme neprevăzute care întârzie livrarea cu cel puțin o săptămână.

Se enervează. Învinovățește omul, echipa, divinitatea. Trântește maldărul de hârtii de pe birou și trage, cu voce înaltă, concluzia că lucrează cu o liotă de incompetenți pe care, într-o bună zi, o să-i dea, în sfârșit, afară.

Pe scurt împușcă pianistul. Încearcă să omoare mesagerul cu speranța deșartă că asta va face problema să dispară.

Ce îi face pe unii leaderi să refuze adevărurile incomode?

Adevărul incomod doare pentru că te face să realizezi, ca lider, că ai fi putut, și ar fi trebuit, să te gândești mai bine, să planifici mai bine, să ai la îndemână soluții de rezervă.

De cele mai multe ori realizezi că amâni de ani de zile să definești o strategie și asta te face să nu poți răspunde coerent provocărilor legate de piețe, produse, procese sau avantaj competitiv.

Sau că ai lăsat cultura companiei în voia sorții și ea a luat-o pe un drum departe de ce-ți doreai.

În ce fel este productiv pentru companie ca tu, conducătorul, în loc să te implici în găsirea unei soluții, cauți vinovații?

În niciun fel. O analiză a situației trebuie făcută după ce depășești criza. Scopul ei ar fi să identifici și să implementezi ce este de îmbunătățit nu neapărat cine sunt vinovații.

Repezindu-te la țapul ispășitor vei avea doar satisfacția măruntă pe care ți-o oferă o ieșire nervoasă. Nu ești cu nimic mai aproape de soluția necesară, ai făcut praf un om și i-ai frustrați pe ceilalți.

Încredere în capacitatea ta de a-ți conduce echipa peste criză e în scădere bruscă și la fel este motivarea.

Cum vor reacționa colaboratorii unui manager care refuză adevărurile doar pentru că nu-i plac?

Vor fi nemotivați și dezorientați. Sigur nu vor fi eficienți. Pe viitor, cei mai mulți vor ascunde adevărurile incomode până când va fi posibil.

În loc să se gândească ce-i de făcut, vor fi preocupați să pară nevinovați. Compania va pierde mulți bani, timp și reputație.

Ca manager vei avea succes doar dacă înfrunți realitatea. Adevărurile incomode fac parte din ea și nu dispar doar pentru că nu-ți place să le auzi.

O cultură care încurajează comunicarea deschisă, indiferent de cât de “bune” sunt veștile, va genera productivitate. Colaboratorii tăi știu dacă suporți sau nu veștile rele și gestionează informația în consecință.

Refuzând adevărul nu faci decât să te izolezi într-un turn de fildeș unde ajung doar informații cosmetizate și să iei decizii din ce în ce mai proaste.

Oamenii, care îți arată faptele așa cum sunt, nu cum ți-ar plăcea să fie, sunt prietenii tăi cei mai buni.

Chiar dacă uneori te enervează, ei te ajută să nu pierzi contactul cu realitatea, să-și depășești convingerea că ești perfect sau încarnarea vreunui (semi)zeu infailibil pe pământ.

Dacă reușești să-i asculți atent și să nu refuzi informațiile care nu-ți plac sau nu-ți susțin punctul de vedere ai toate șansele să reduci din timp consecințele neplăcute ale deciziilor tale și să gestionezi ieșirile în decor înainte să devină prea periculoase pentru sănătatea companiei.