Destinația finală – dezastrul

Zilele trecute m-am întâlnit la o bere și ”un pahar de vorbă” cu un grup de foști colegi. Ca de obicei în astfel de situații s-au spus bancuri, povești despre fiecare pe unde se mai învârte și s-au rememorat întâmplări haioase, triste sau ciudate din trecutul comun.

Ne-am amintit de cel mai stupid, egocentric și nepriceput CEO ce ne-a fost dat să întâlnim vreodată. Omul care într-un fel sau altul ne-a făcut să ne căutăm de treaba pe alte meleaguri, mult mai însorite.

După ce ne-am amuzat copios de felul în care explica el doct specialiștilor ceva ce nu pricepuse niciodată, de țintele absurde pe care le impunea doar ca să demonstreze că soarele răsare de unde vrea el, de bancurile tâmpe la care râdea singur și de lipsa completă de empatie ce-l caracteriza, m-am trezit întrebându-mă totuși ce-l adusese în stadiul de a fi urât, ignorat, înjurat, chiar sabotat de întreg poporul muncitor.

Acest executiv submediocru, care continuă să dețină o funcție de top, într-o multinațională obosită, n-are și presupun că nu va avea niciodată:

Viziune și pasiune

Habar nu are încotro merge compania. Abuzează de sloganuri lipsite de substanță și claritate de tip ”o să câștigăm mai bine” sau ”dacă vă faceți treaba n-am nimic cu voi”.  Este absent în majoritatea timpului, n-are vorbele la el în nicio circumstanță. Nu e în stare să încurajeze sau să recunoască merite.

Nimeni nu știa clar ce așteptări are, cum arată succesul, ce comportamente ar vrea încurajate sau cu ce unitate de măsură se evaluează rezultatele obținute.

Știința de a stabili priorități logice

Aleargă mai mereu după cai morți pe pereți. Ultima găselniță e genială și lăsa totul baltă pentru ea. Deviceurile fac legea. Nu se poate opri niciodată din butonat deși nu-i apare nimic urgent sau important pe ecranele lui iubite.

Se concentrează să obțină profituri mari din inițiativele care urmăresc creșterea companiei, nu marginea brută. Recrutează, strict din recomandări, oameni care n-au nicio legătură cu nevoile de personal ale companiei dar pot să plece capul de câte ori e nevoie.

Puterea de a motiva oamenii

Reușește să fie mereu departe de oameni și să le strice tot cheful, acela puțin pe care-l mai aveau. În loc să primească de la echipa lui suport necondiționat pentru atingerea obiectivelor cum ar fi cazul unui lider adevărat, le stârnea angajaților cheful de a rupe ușa la ora 5 după ce pândeau vreo jumătate de oră acele ceasornicului.

Nu găsește voluntari pentru nicio temă, toți se agață de ce scrie în fișa postului evitând cu religiozitate orice acțiune care nu e clar stipulată acolo. Mai mult, de cum voinicul nostru se întoarce cu spatele, începe vacanța.

Abilitatea de a se organiza

Este incapabil să ducă o chestiune la bun sfârșit. Nu știe cum se face follow-up, nu stabilește etape intermediare de evaluare ale progresului nici pentru el, nici pentru ceilalți. Se pierde în detalii nesemnificative.

Începe 10 proiecte concomitent, risipește bogăție de resurse, apoi le lăsa să moară. Uită de la mână până la gură. Întârzie mereu, nu-și cere niciodată scuze subalternilor pe care i-a ținut din treabă. Ține întâlniri lungi, neproductive, fără o agendă sau un plan de acțiune la sfârșit.

Capacitatea de a delega

Se bagă să schimbe orice nimic. Când nu are timp să controleze în detaliu, blochează inițiative urgente. Ar vrea să paseze responsabilitatea fără să acorde nicio libertate de acțiune.

Își pregătește din timp țapi ispășitori pentru proiectele complexe în care nu poate controla rezultatele, astfel încât să fie acoperit dacă iese prost.

Încredere în oameni

Conduce dezbinând și învrăjbind oamenii între ei pentru a evita apariția unui pol paralel de putere. În organizația lui este plin de conflicte neproductive pe care le încurajează, ba chiar le întreține artificial dacă dau să se stingă.

Folosește informația în interes propriu, o manipulează chiar dacă asta face rău rezultatelor companiei. Încurajează silozurile, bârfa, zvonul pentru că astfel este mai puternic.

Simțul măsurii

Schimbă regulile în timpul jocului astfel după cum îi trece prin cap. Are favoriți pe care-i protejează indiferent cum prestează. Nu-și respectă cuvântul dat decât dacă asta-i servește interesele de moment

Nu are încredere în nimeni. Este convins că este singurul care dovedește responsabilitate, loialitate pentru companie, implicare și devotament.

Știu precis că mulți șefi din multinaționale precum și dintre cei ce zburdă prin peisajul antreprenorial au obiceiuri proaste pe care le asortează cu metode ineficiente, antediluviene, autocratice de a-și conduce compania.

Acești ”lideri de marcă” bănuiesc că va merge așa pentru totdeauna. Că indiferent cât sunt de autoritari, obsedați de control sau lipsiți de empatie vor dărâma orice obstacol le va sta în cale ca să atingă obiective mărețe la care cei mici și obscuri nici nu îndrăznesc să viseze.

Numai că nu-i deloc adevărat. Șefii în care oamenii nu cred, care abuzează de putere, se comportă discreționar sau rezolvă toate problemele dând cu măciuca își pierd rapid busola, intuiția, abilitatea de a rezolva situații complexe precum și oamenii valoroși.

Nevoia de a avea întotdeauna dreptate îi face să ignore semnalele de alarmă, căci nu pot admite că au dat-o de gard când au stabilit un plan de acțiune, au angajat o persoană nepotrivită, au stabilit indicatori de performanță irelevanți sau au lansat concomitent mai  multe proiecte decât poate duce organizația.

Destinația companiilor conduse de astfel de ”genii” este, mai devreme sau mai târziu, dezastrul. Așa că dă-te jos la timp din căruța lor sau privește realitatea-n ochi dacă ești un șef care se bănuiește de infailibilitate și schimbă-ți abordarea acolo unde e cazul.